Sport

Ferland și Edouard Mendy, furioși după ce au fost confundați cu „violatorul” Benjamin Mendy: „Oamenii de culoare nu au nici nume şi nici feţe”

Cazul lui Benjamin Mendy, acuzat pentru șase violuri și o agresiune sexuală, îi afectează pe Ferland și Edouard Mendy, fotbaliști străini total de faptele fundașului de la Manchester City.
18.11.2021 | 22:17
Ferland si Edouard Mendy furiosi dupa ce au fost confundati cu violatorul Benjamin Mendy Oamenii de culoare nu au nici nume si nici fete
ADVERTISEMENT

Fundașul lui Real Madrid, Ferland Mendy, și portarul lui Chelsea, Edouard Mendy, au „luat foc” pe rețelele de socializare, după ce mai multe publicații din Anglia și Franța au folosit poze cu cei doi în locul lui Benjamin Mendy, starul lui Manchester City, care este acuzat de mai multe violuri.

Ferland Mendy și Edouard Mendy au făcut front comun împotriva jurnaliștilor care îi confundă cu Benjamin Mendy și și-au exprimat nemulțumirile în termeni duri prin intermediul rețelelor de socializare.

ADVERTISEMENT

Ferland și Edouard Mendy, nervoși după ce jurnaliștii i-au confundat cu Benjamin Mendy

„Este trist să văd că în 2021, în Franţa, dar şi în Anglia, pentru unii, oamenii de culoare nu au nici nume şi nici feţe diferite.

Aceste ‘greşeli’ în ceea ce priveşte fotografiile par anecdotice, dar de fapt sunt opusul, sunt profund simbolice. 

ADVERTISEMENT

Nu este atât de complicat să faci diferenţa dintre două feţe, în special când echipamentul de fotbal este un ajutor preţios!”, a postat goalkeeperul lui Chelsea, pe Instagram.

Imediat, Ferland Mendy a preluat postarea și a redristribuit-o pe Twitter:

„Mulţumesc, Edouard Mendy! Suntem în 2021! STOP. Va dura ceva timp, dar în cele din urmă o să ne respectaţi! Fie că vreţi asta sau nu!”.

ADVERTISEMENT

Benjamin Mendy, șapte capete de acuzare pentru viol

Fundașul de 27 de ani al lui Manchester City se află în arest încă din vară, iar pe 16 octombrie a primit alte două capete de acuzare și de această dată tot pentru viol.

Astfel, Benajmin Mendy are pe numele său șapte reclamații pentru teribila faptă.

Avocații francezului au încercat să îl scoată din închisoare pe cauțiune, dar acest lucru nu a fost posibil. Conform Manchester Evening News, reprezentații lui Mendy s-au prezentat din nou în fața magistraților, dar fără succes.

ADVERTISEMENT

Până acum, Benjamin Mendy nu a fost niciodată prezent în sala de judecată. Campion mondial cu Franța în 2018, Mendy a negat toate acuzațiile. El va sta în arest cel puțin până la 24 ianuarie 2022, data la care va începe procesul.

ADVERTISEMENT