News

Ferrari făcut praf într-un accident din Cluj. Două persoane au ajuns la spital

Un accident spectaculos a atras atenția internauților, în condițiile în care un bolid Ferrari în valoare de sute de mii de euro a fost șifonat serios.
10.05.2024 | 13:00
Ferrari facut praf intrun accident din Cluj Doua persoane au ajuns la spital
Ferrari făcut praf într-un accident din Cluj. Două persoane au ajuns la spital. Foto: ISU Cluj
ADVERTISEMENT

La volan s-ar fi aflat un cunoscut interlop din Cluj, potrivit presei locale. Acesta, alături de pasager, au ajuns la spital, potrivit anunțului oficial al ISU Cluj. Accidentul a avut loc pe un DN1 între Turda și Cluj-Napoca. Cu toate că victimele sunt în afara oricărui pericol, dauna autoturismului este considerabilă.

Ferrari făcut praf într-un accident spectaculos pe un drum din Cluj

În accident a fost implicat un singur autoturism și din fericire nu au existat victime încarcerate. Victimele, conștiente și cooperante, au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de la ISU Turda.

ADVERTISEMENT

”Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe raza localității Copăceni. În accident a fost implicat un singur autoturism, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. Doi bărbați, conștienți și cooperanți, au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare.

La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD”, a transmis reprezentanții ISU Cluj, conform Cluj24.ro. Accidentele în care sunt implicate mașini foarte scumpe sunt rare în România, cu toate că în țara noastră în fiecare zi au loc zeci de accidente grave și mor 4 de oameni la fiecare 24 de ore.

ADVERTISEMENT

Chiar și așa, ca și o coincidență bizară, tot în Cluj în urmă cu patru ani un Lamborghini Urus în valoare de peste 200.000 de euro se făcea praf după o depășire greșită pe drumul spre Jucu. Și în acel caz nu au existat victime, însă pagubele materiale au fost serioase, mai ales că pe lângă acel Lamborghini au mai fost avariate serios trei autoturisme.

Un șofer din București s-a răsturnat cu bolidul Lamborghini

De asemenea, în 2021 un șofer în vârstă de 21 de ani își făcea praf autoturismul Lamborghini, în timp ce îl conducea prin București. Martorii la accident spun că șoferul a intrat cu mare viteză într-o intersecție, astfel că a provocat un carambol în care au mai fost avariate trei autoturisme. Șoferul a fost testat atunci cu aparatul etilotest, însă nu consumase alcool.

ADVERTISEMENT

Nu doar românii plâng uneori după ce-și fac praf mașinile, ci și chinezii. Drept dovadă cel mai spectaculos accident al anului 2023, în care a fost implicat un Bugatti Veyton în valoare de peste 2 milioane de dolari. Totul ar fi pornit de la o șicanare în trafic, în momentul în care șoferul acelui Bugatti a vrut să schimbe banda și să taie calea unui BMW.

Șoferul autoturismului BMW nu s-a lăsat intimida și a accelerat agresiv, după care s-a ciocnit de Bugatti, într-o fracțiune de secundă. Conform experților, doar două astfel de autoturisme Bugatti Veyton ”L`Or Rouge” există în lume. În condițiile în care autoturismul costă 2 milioane de dolari, cu siguranță reparațiile după acest accident i-au dat mari bătăi de cap șoferului.

ADVERTISEMENT

Potrivit unor statistici recente, în România sunt înmatriculate 7 milioane de vehicule, dintre care 5,47 milioane de autoturisme. Când vine vorba despre mașini de lux, în țara noastră există aproximativ 200 de Ferrari și 50 de Lamborghini, semn că nu toată lumea trăiește la limita sărăciei.

ADVERTISEMENT
Fost fotbalist al Stelei, dezvăluiri incredibile din Coreea de Nord: „Știți ce am...
Fost fotbalist al Stelei, dezvăluiri incredibile din Coreea de Nord: „Știți ce am mâncat? Răducioiu și-a vomitat mațele”
Trucul simplu pentru potolirea foamei. Obiceiurile cu care poți jongla
Trucul simplu pentru potolirea foamei. Obiceiurile cu care poți jongla
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din...
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din nou mari probleme cu legea! A fost redeschis un dosar mai vechi ce îl vizează pe omul de afaceri din Pipera
Crima din Sibiu. Ucigaşul Florentinei se droga şi auzea voci care
Crima din Sibiu. Ucigaşul Florentinei se droga şi auzea voci care "îi spuneau ce să-i facă". Fusese internat la psihiatrie, dar în zadar
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii...
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Apariție scandaloasă la Cannes! O prezentatoare TV s-a afișat fără lenjerie intimă /...
Apariție scandaloasă la Cannes! O prezentatoare TV s-a afișat fără lenjerie intimă / FOTO
ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR! Se ANUNȚĂ SUMELE EXACTE
ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR! Se ANUNȚĂ SUMELE EXACTE
O nouă tentativă de blat, marca Pro TV!? Cine ar fi, de fapt,...
O nouă tentativă de blat, marca Pro TV!? Cine ar fi, de fapt, câștigătorul de la Românii au talent 2024: ”Tu ai cele mai mari șanse”
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic,...
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Zelenski spune că aliații Kievului „se tem” de o înfrângere a Rusiei și...
Zelenski spune că aliații Kievului „se tem” de o înfrângere a Rusiei și ar vrea ca Ucraina „să câștige în așa fel încât Rusia să nu piardă”
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu,...
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu, dar sănătos, pe care îl mânca mereu monarhul Marii Britanii