După ce înscrisese în meciul contra lui Khor Fakkan (4-2), în runda a doua a campionatului din Emirate, Florin Tănase a punctat din nou, astăzi, în deplasare, în jocul cu Dibba Al Fujairah, din Pro League Cup.
Fostul jucător al FCSB a reluat cu capul o centrare a lui Salem Rashid Obaid. Iar reușita sa din minutul 8 avea să fie singura a partidei.
”Gol de atacant pur” a fost comentariul celor care gestionează contul de Twitter al clubului Al-Jazira.
A pure striker’s goal 🎯
[Via: @ADSportsTV] pic.twitter.com/wlaqQoHBjX
— Al Jazira Club (@AlJaziraFC_EN) October 11, 2022
După ce, vineri, ceda, în deplasare, cu Al Shabab, Al-Raed a cedat astăzi, 0-2, acasă, cu Al Taee. Formația pregătită de Marius Șumudică, cu Silviu Lung jr. și Alexandru Mitriță din nou integraliști, a avut posesia, însă n-a izbutit decât două șuturi pe poartă, față de cinci ale adversarilor.
Și aceasta în pofida faptului că oaspeții au jucat o repriză în 10, după eliminarea lui Al Harabi, în minutul 45. Moment în care Al Taee conducea deja cu 2-0.
Golurile victoriei oaspeților au fost semnate de Mpenza (18), din pasa camerunezului Fai, care a jucat, la mijlocul deceniului trecut, la Dinamo, și Amir Sayoud (36).
https://www.youtube.com/watch?v=dqFMo0fAUws
În urma acestui rezultat, Al-Raed ocupă locul 8 în campionatul din Arabia Saudită, cu 9 puncte în cont, jumătate din totalul izbutit de liderul Al Shabab.
Portarul Ionuț Radu a avut parade excepționale în meciul Cremonese – Napoli 1-4, în etapa a 9-a din Serie A, dar a și gafat la două dintre golurile oaspeților.
Internaționalul român a avut greșeli la golurile 2 și 4 ale napoletanilor, atunci când a ezitat la centrările ajunse în propriul careu. El s-a remarcat cu o dublă intervenție în fața lui Raspadori și Anguissa, iar în final a respins în corner un șut greu expediat de Simeone. Vezi video
Pentru pestația din meciul cu Napoli, Radu a primit nota 6,7, a treia cea mai mare dintre jucătorii de la Cremonese.
În minutul 80 al partidei Dinamo Kiev – Rukh Lviv, din etapa a 6-a a campionatului Ucrainei, pe stadion s-au auzit sirenele de război și jocul a fost întrerupt.
Arbitrul a trimis de urgență jucătorii și staff-urile tehnice în buncărul special amenajat la arenă pentru a fi feriți de bombardamente. În momentul întreruperii, echipa lui Mircea Lucescu era în avantaj, scor 2-0, după golurile marcate de Buyalskyy (43 și 60).
Partida a fost reluată după mai bine de o oră și s-a încheiat cu 3-0 pentru Dinamo Kiev, ultimul gol fiind realizat de Tymchyk (81). Cu această victorie, echipa lui ”Il Luce” se află pe locul 8, cu 9 puncte, la șase puncte în urma liderului Dnipro.
Formația PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, cu echipa Levadiakos, în etapa a 7-a a campionatului Greciei. Oaspeții au deschis scorul prin Narey (73), dar gazdele au egalat prin Belmonte (90+3). Trupa tehnicianului român se află pe locul 5, cu 12 puncte.
Jucătorii Marius Corbu și Alexandru Băluță au marcat câte un gol în meciul pe care formația lor, Puskas Academy, l-a câștigat, în deplasare, scor 3-1, în fața echipei Paks, în etapa a 10-a a campionatului Ungariei.
Corbu, care a jucat până în minutul 80, a deschis scorul în minutul 7, în timp ce Băluță a închis tabela în minutul 77, primind și un cartonaș galben pentru bucuria de după gol. Trupa celor doi români se află pe locul 4 în clasament, cu 17 puncte.
Echipa Neftci Baku, antrenată de Laurențiu Reghecampf, a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 0-0, cu formația Turan, în etapa a 9-a a campionatului Azerbaidjanului.
După această remiză, trupa tehnicianului român se află pe locul 3 în clasament, cu 19 puncte, la două puncte în urma liderului Qarabag, care are și două meciuri mai puțin disputate.
Fundașul Andrei Peteleu a dat o pasă de gol în partida pe care echipa sa, Kisvarda, a câștigat-o, acasă, scor 2-0, în fața formației Vasas, în runda a 10-a a campionatului Ungariei.
Peteleu, care a fost integralist la fel ca și portarul Otto Hindrich, a pasat la reușita de 2-0 a lui Makowski (38). Deschiderea de scor a venit după autogolul lui Barath (17).. După această victorie, Kisvarda a urcat pe locul 3, cu 17 puncte, la două puncte în spatele liderului Kecskemeti.
Echipa Metz, antrenată de Ladislau Boloni, a fost învinsă, în deplasare, scor 0-2, de formația Girondins Bordeaux, în etapa a 11-a din Ligue 2.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Maja (45+2, penalty) și Fransergio (90+2). După aceste eșec, trupa tehnicianului român se află pe locul 9 în clasament, cu 14 puncte.
Echipa Gaziantep, cu Alin Toșca și Alexandru Maxim integraliști, a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1, cu formația Adana Demirspor, în etapa a 9-a a campionatului Turciei.
Formația Genoa, cu fundașul Radu Drăgușin titular, a remizat, acasă, scor 0-0, cu echipa Cagliari, în etapa a 8-a din Serie B. Drăgușin a jucat tot meciul, în timp ce atacantul George Pușcaș a intrat pe teren în minutul 85.
Echipa Jagiellonia Bialystok, cu fundașul Bogdan Țîru titular, a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1, cu formația Wisla Plock, în etapa a 12-a a campionatului Poloniei. Țîru a fost integralist și a luat un cartonaș galben în minutul 18.
Etapa a 5-a a campionatului din Emirate a programat duelul dintre formațiile Al Jazira și Al Sharjah, încheiat cu un spectaculos 3-3.
Prima repriză a întâlnirii dintre echipele lui Florin Tănase și Cosmin Olăroiu a fost una extraordinară, iar internaționalul român s-a aflat printre titularii din derby-ul Emiratelor Arabe Unite.
Al Sharjah a deschis balul în minutul 14 cu golul reușit de noua vedetă a lui Olăroiu, spaniolul Paco Alcacer, dar Al Jazira a replicat imediat prin ”dubla” reușită de atacantul Ali Mabkhout (17 și 28).
Formația tehnicianului român a restabilit egalitatea un minut mai târziu prin brazilianul Caio, din pasa altui nou venit, grecul Kostas Manolas, dar gazdele au intrat în avantaj la pauză după golul marcat de Abdalla Ramadan (38).
Repriza secundă a fost una mult mai închisă, iar Al Sharjah a scos un punct după penalty-ul transformat de același Caio (70). Florin Tănase, care încearcă să se acomodeze cât mai repede, a jucat până în minutul 79. Trupa lui Olăroiu este lider, cu 13 puncte, urmată de Al Jazira, cu 11 puncte.
În alte meciuri din etapa a 5-a a campionatului din Emirate, formația Bani Yas, antrenată de Daniel Isăilă, a fost învinsă în deplasare de echipa Ajman, scor 0-2, iar Ittihad Kalba, cu mijlocașul Alexandru Cicâldău pe teren până în minutul 71, a terminat la egalitate, scor 0-0, pe terenul lui Al Ahli Dubai.
După aceste rezultate, Ittihad Kalba este pe locul 7, cu 7 puncte, în timp ce Bani Yas, care a înregistrat a treia înfrângere din acest sezon, a ajuns pe poziția 11, cu 4 puncte.
Vineri, formația pregătită de Marius Șumudică, Al Raed, cu Silviu Lung jr. și Alexandru Mitriță integraliști, a fost învinsă în deplasare, scor 0-1, de fosta echipă a tehnicianului român, Al Shabab, în etapa a 6-a a campionatului din Arabia Saudită.
Cel de-al treilea eșec stagional pentru trupa tehnicianului român a venit în urma autogolului lui Mohammed Salem (22). După șase etape, Al Raed se află pe locul 8 în clasament, cu 9 puncte.