Festivalul ”George Enescu” 2023 va debuta în ziua de duminică, 27 august 2023. Se va desfășura până pe data de 24 septembrie, iar cei care nu vor putea ajunge la evenimentul grandios vor avea posibilitatea să-l urmărească la TV.
Festivalul ”George Enescu” 2023 este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din țară. Organizat în memoria marelui compozitor George Enescu se află în acest an la ediția a XXVI-a și se va transmite live, de către Televiziunea Română, așa cum s-a întâmplat până acum.
Un număr de peste 60 de concerte din programul festivalului vor fi difuzate de postul public de televiziune. Unele, totuși, se vor transmite după ce s-au terminat, adică înregistrate. Persoanele care vor să se bucure de toate momentele la fața locului pot achiziționa bilete de pe site-ul oficial, festivalenescu.ro
Primul spectacol, cel de deschidere, se va transmite, de la ora 19:30, atât de TVR 1, cât și de mai multe posturi afiliate TVR-ului, respectiv: TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova. Tot pe acestea se vor putea urmări și restul concertelor, până pe 24 septembrie.
Nu vor lipsi edițiile speciale, în care se vor cere interviuri pe covorul roșu, de către moderatorul Marius Constantinescu sau de către jurnalistul Cătălin Sava. În timp real se va discuta cu personalități din lumea muzicii, vom afla informații despre ele și despre viziunea lor față de festival și inclusiv față de George Enescu în sine.
Pe lângă toate acestea, vor exista și momente pentru cei mici. Scopul este acela de a le crește interesul pentru muzica de calitate, clasică, pentru cultură și de a afla cât mai multe despre personalitățile importante ale țării. Într-un program de premieră, se vor difuza concerte și pentru familii și copii.
Duminică, 27 august, Festivalul ”George Enescu” va fi deschis de către dirijorul Cristian Măcelaru, Orchestra Filarmonicii George Enescu și violoncelistul Gautier Capucon. Tot în deschidere vor fi și Concertul pentru violoncel, orchestra de Antonin Dvorak, Rapsodia Română nr 2 de George Enescu și Suita Cavalerul Rozelor de Richard Strauss.
Cei de la TVR au pregătit și o sesiune de podcasturi, intitulate ”TVR#Enescu”, care vor fi realizate de producătorul Valentina Băintan. Mai mult, s-a pregătit și ”Agenda culturală”, în cadrul căreia se vor recomanda momente din timpul programului cultural.
Cât timp va fi pauză, telespectatorii se pot uita la interviuri cu invitați din lumea culturală și artistică, de la muzicieni până la scriitori, actori sau regizori de film. Totodată, se va discuta nu doar cu nume din muzica clasică, ci și cu nume din muzica pop sau rock. Materialele vor fi realizate de Valentina Băintan și Claudia Robu.
Festivalul ”George Enescu” a fost inițiat în 1958 și adună la noi în țară artiști din lumea întreagă. La început se organiza din trei în trei ani. De fiecare dată, evenimentul s-a transmis de către Televiziunea Națională și este considerat unul de anvergură.
Pe 19 august s-au împlinit 142 de ani de la nașterea lui George Enescu, compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. George Enescu a venit pe lume în 1881, în comuna Liveni, din județul Botoșani, localitate care astăzi îi poartă numele.
George Enescu a fost al optulea copil al familiei sale și primul care nu a murit de mic. Restul fraților au decedat încă din primii ani de viață. Mama sa a considerat un semn divin faptul că George Enescu a trecut cu bine de etapa copilăriei.
Tot de mic, George Enescu a demonstrat că are o capacitate de geniu. La doar 4 ani știa deja să scrie, să citească, să facă adunări și scăderi. Și tot la patru ani a luat contact cu muzica. Sub îndemnul tatălui, i s-a pus vioara în brațe și a început să cânte. Mentor i-a fost și un lăutar din Dorohoi, Niculae Chiorul, un artist apreciat al vremurilor de odinioară.