Fotbal intern

Festivitate de premiere inedită în Cupa României! Jucătorii FCSB şi-au luat singuri medaliile şi au petrecut pe ritmuri AC/DC. Video

22.07.2020 | 22:56
Festivitate de premiere inedita in Cupa Romaniei Jucatorii FCSB siau luat singuri medaliile si au petrecut pe ritmuri ACDC Video
ADVERTISEMENT

FCSB a câştigat Cupa României, după o finală cu Sepsi Sf. Gheorghe. Scorul final a fost de 1-0, prin golul marcat de Dennis Man, în minutul 65.

Pentru mulţi dintre jucătorii de la FCSB, ca şi pentru antrenorul Toni Petrea, este primul trofeu din cariera lor.

ADVERTISEMENT

La finalul partidei, arbitrii, jucătorii celor două echipe şi toţi membrii din staff şi-au ridicat singuri medaliile. Iar Florin Tănase, căpitanul învingătoarei, a luat singur Cupa.

Festivitate de premiere inedită în Cupa României

În momentul în care Tănase mergea către trofeu, pentru a-l lua de pe „soclu“, toţi cei de la FCSB, fotbalişti şi staff, s-au aşezat pe locurile desemnate printr-un cerc de culoare albă desenat pe bannerul competiţiei, pentru a respecta regulile de distanţare.

ADVERTISEMENT
Bucuria FCSB după câştigarea cupei
Bucuria FCSB după câştigarea cupei

“Am avut un meci dificil contra unei echipe cu experiență, care a avut determinare, dar mă bucur că am reușit să câștigăm trofeul. Înainte de meci am spus că e cel mai slab sezon de când sunt eu la FCSB, acum pot să spun că este cel mai bun sezon. Cu singuranță acest trofeu ne va da încredere pentru anul viitor și trebuie să facem eventul”, spunea Florin Tănase la finalul meciului.

Bucuria jucătorilor a spulberat distanţarea anterioară, dar membrii staffului nu s-au alăturat echipei, când s-a ridicat Cupa. Medaliile pentru jucătorii FCSB au fost înmânate de Cătălin Făinişi, ofiţerul de presă al echipei.

ADVERTISEMENT

Tănase, Coman, Man şi colegii lor şi-au pasat trofeul de la unul la altul pentru a imortaliza succesul.

Fondul sonor al bucuriei a fost dominat de acordurile alerte ale trupei rock AC/DC, prin melodia “Thunderstruck”. Jucătorii lui Toni Petrea au dansat de bucurie pe gazon şi au petrecut un trofeu care a salvat sezonul.

ADVERTISEMENT

Dezamăgiţi, cei de la Sepsi au privit sărbătoarea rivalilor din dreapta arcadei destinată învingătorilor. Covăsnenii au ratat trofeul, un premiu bun în bani şi calificarea istorică în cupele europene.

Este primul trofeu intrat în vitrina de la FCSB de la Cupa Ligii câştigată în 2016. Cu această ocazie, formaţia roş-albastră a obţinut calificarea în turul 1 preliminar din Europa League.


  • (P) Cota BETANO pentru Gaz Metan – FCSB: 27,50 este cota pentru „1 pauză / 2 final“. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT