Fetiță de 12 ani în comă, după ce tatăl său a dat prin casă cu o soluție contra ploșnițelor. S-a întâmplat în Iași, unde toată familia a ajuns la spital, intoxicată.
Alerta s-a dat la 112, iar oamenii legii și echipajele medicale au ajuns la un bloc din Iași unde au constatat cele relatate. Un bărbat de 49 de ani ar fi stropit prin casă cu o soluție toxică, destinată eliminării ploșnițelor. Ulterior, atât el, cât și cei trei copii ai săi – de 6, 11 și 12 ani – au rămas în casă, fără să aerisească încăperea.
La scurt timp, toți copiii au început să acuze stări de rău. Starea fetiței de 12 ani s-a degradat rapid, ajungând la Spitalul de Copii din Iași în comă, cu grave probleme respiratorii din cauza inhalării substanței toxice. Fratele său, în vârstă de 11 ani, a fost și el internat cu simptome digestive, însă în stare stabilă.
Medicii au aplicat tratament tuturor copiilor, chiar și mezinului familiei care, deși nu prezenta simptome, avea în corp substanța toxică, relevată de analizele efectuate. Toți minorii sunt acum stabili. Fetița de 12 ani a ieșit din comă, însă se află în continuare internată pe secția de ATI pentru tratament.
Și tatăl copiilor a ajuns la spital cu simptome ușoare. A primit tratament, fiind și el în stare bună.
Ca urmare a acestui caz, medicii emit un nou semnal de alarmă cu privire la expunerea la substanțe toxice folosite pentru eliminarea insectelor.
Un caz cu deznodământ tragic a avut loc în urmă cu doi ani. Un cuplu de britanici a murit în timpul unei vacanțe în Hurghada din cauza unei substanțe pentru ploșnițe. Cei doi au fost găsiți în stare gravă în camera de hotel, după ce în încăperea alăturată a fost folosită un pesticid menit să ucidă insectele. În timp ce bărbatul a murit în hotel, femeia a decedat la spital.
Deși ușa camerei alăturate a fost sigilată cu bandă adezivă în jurul ușii, aceasta era conectată cu cea în care era cazat cuplul, astfel că vaporii au ajuns la cei doi britanici, murind intoxicați cu monoxid de carbon.