Autoritățile au fost alertate sâmbătă chiar de către primarul comunei din Gorj, după ce acesta, la rândul său a fost înștiințat de mama fetei. Copila de 13 ani, elevă în clasa a VII-a i-a povestit mamei cele întâmplate abia acum, la trei luni distanță.
O fetiță de doar 13 ani din comuna Slivileşti din judeţul Gorj a rămas însărcinată după ce a fost violată de fostul preot din sat, un bărbat în vârstă de 47 de ani. Acest lucru a ieșit la iveală abia acum, la trei luni distanță, după ce copila i-a povestit mamei sale cele întâmplate.
Potrivit Observator News, când a aflat de situația fiicei sale, femeia a suferit un atac de panică, fiind necesară chemarea unei ambulanțe de urgență. Mama fetei, elevă în clasa a VII-a, este cea care are grijă de aceasta, tatăl fiind plecat la muncă în străinătate.
După ce mama fetei a aflat că fiica ei este însărcinată, femeia i-a povestit primarului din localitate cele întâmplate, acesta fiind și cel care a anunțat autoritățile în ziua de sâmbătă, 17 august. Poliția din județ a confirmat pentru Antena 3 CNN că există o sesizare făcută în acest caz.
Potrivit acestuia, fostul preot din localitate ar fi ademenit-o pe copilă în autoturismul său, apoi a condus mașină într-o zonă fără case și neiluminată, unde a convins-o să întrețină relații sexuale. Fostul preot, în vârstă de 47 de ani, este divorțat, însă potrivit sursei citate lucrează tot în cadrul Bisericii, fiind dascăl.
Un caz similar a fost prezentat de presă și la Galați, la începutul acestei veri. Mama unei adolescente de 15 ani a depus o plângere la Poliție și l-a acuzat pe preotul din comună, un bărbat în vârstă de 48 de ani, că i-a violat fata.
Potrivit sesizării făcute la Poliție, fata ar fi mers la preot la începutul lunii iunie pentru a o ajuta să completeze dosarul pentru înscrierea la liceu. Preotul ar fi invitat-o în casa parohială, unde ar fi constrâns-o să întrețină relații sexuale.
Potrivit presei, care citează surse din anchetă, polițiștii care au făcut cercetări în acest dosar ar fi analizat și telefoanele celor doi, acolo unde au găsit conversații „total nepotrivite” între cei doi. În luna iunie, cercetările din dosar erau încă in rem.
Cu câteva luni înainte, la o adunare preoțească din luna aprilie, preotul Nicolae Tănase, din satul Valea Plopului, județul Prahova, a declarat că, în cazul unui viol și victimele ar trebui să facă pușcărie, pentru că și ele poartă o parte din vină.
„Vor fi condamnați și vor face pușcărie, dar fetele nu sunt chiar nevinovate. Trebuie luate și ele la judecată. Dacă el face 6 ani de pușcărie, să facă și ea 3-4 luni. De ce? Păi, ăsta nu s-a agățat așa, oricum de ea. S-a agățat pentru că i-a sărit în ochi într-un chip special”, a declarat acesta.