Cazul Charles Leclerc de la Marele Premiu din Monaco a schimbat regulamentul în 2025. Federația Internațională de Automobilism a anunțat oficial că piloții vor fi obligați să oprească de două ori la boxe în următoarea ediție a Grand Pix-ului câștigat de pilotul monegasc anul trecut.
Cei mai mari piloți din lume și-au prezentat monoposturile pentru sezonul 2025 și au trecut deja la treabă înaintea Marelui Premiu al Australiei. După evenimentul fabulos de la Londra, echipele din Formula 1 au plecat în Bahrain pentru teste.
Pe circuitul din Bahrain au aflat și ultima decizie luată de FIA. Federația Internațională de Automobilism a anunțat că fiecare pilot va fi obligat să treacă de minimum două ori pe la boxe la Marele Premiu din Monaco.
Decizia FIA vine la câteva luni de la succesul lui Charles Leclerc pe circuitul din Monaco. Fanii, dar și piloții din Formula 1 s-au plâns de faptul că circuitul nu permite depășiri, iar cel care pleacă din pole-position câștigă în cele mai multe rânduri.
„WMSC a revizuit propunerea privind implementarea unei strategii obligatorii de două opriri (atât în condiții umede, cât și uscate) pentru Marele Premiu de la Monaco, cu intenția principală de a îmbunătăți spectacolul sportiv al acestei curse.
În urma discuțiilor recente din cadrul Comisiei F1, a fost aprobată o cerință specifică pentru Marele Premiu de la Monaco care obligă utilizarea a cel puțin trei seturi de anvelope în cursă, cu cel puțin doi compuși de anvelope diferite care să fie utilizate dacă este o cursă uscată”, se arată în comunicatul FIA.
RebelDot, o firma de dezvoltare software din Cluj-Napoca, s-a alăturat echipei Visa Cash App Racing Bulls. Logo-ul firmei românești va apărea în zona de protecție a monopostului care va fi pilotat de japonezul Yuki Tsunoda.
„În calitate de fan de multă vreme al Formulei 1, acest parteneriat cu Visa Cash App Racing Bulls este deosebit de interesant pentru mine și pentru RebelDot. F1 este fuziunea perfectă între tehnologie și înaltă performanță, valori care mă conduc pe mine și pe companie în fiecare zi.
Prin această colaborare, ne aducem experiența în AI și inovarea digitală într-una dintre cele mai rapide industrii din lume, care se bazează şi pe date. Suntem dornici să contribuim la depășirea limitelor performanței și să fim parte din viitorul curselor”, a declarat Tudor Ciuleanu, director executiv RebelDot.