România U21 a învins Elveția, scor 3-1, și s-a calificat pentru a patra oară consecutiv la Campionatul European U21. Elevii lui Daniel Pancu au terminat pe primul loc în grupa E.
Meciul disputat pe Stadionul Giulești a fost unul cu emoții pentru fanii naționalei având în vedere situația din clasament înaintea jocului.
Având în vedere că Finlanda U21 a câștigat în fața selecționatei de tineret a Muntenegrului, elevii lui Daniel Pancu aveau un singur obiectiv pentru ultima etapă din faza grupelor: victoria.
După ce arbitrul a fluierat finalul partidei, componenții selecționatei de tineret, împreună cu antrenorul Daniel Pancu și membrii staff-ului s-au bucurat pe gazon, făcând o horă a bucuriei.
Chiar dacă a fost eliminat în minutul 28, după ce a intrat pe teren și a avut un conflict cu „centralul” olandez Marc Nagtegaal, Daniel Pancu a revenit pe gazon la final.
Mult mai relaxat decât a fost pe parcursul minutelor de joc, Daniel Pancu a mers să salute galeria prezentă la peluză, în timp ce suporterii României U21 scandau: „Pancu, nu uita: Giuleștiul e casa ta!”.
După ce le-a mulțumit fanilor pentru prezență și pentru atmosfera creată în tribune, selecționerul a fost ridicat pe brațe de jucătorii României U21, în semn de apreciere.
România U21: R. Sava – A. Pantea, C. Ignat, U. Akdag, A. Borza – O. Perianu, C. Grameni – R. Ilie – Ianis Stoica, L. Munteanu (cpt.), Oct. Popescu
Rezerve: R. Popa, Amzar, Dănuleasa, Vulturar, Silaghi, Corbu, Maftei, Rădulescu, Blănuță
Selecționer: Daniel Pancu
Elveția U21: M. Keller – Jaquez, Amenda (cpt.), Hajdari – Athekame, Matoshi, Abdullahu, Surdez – Sanches, Dos Santos, Fink
Rezerve: Loretz, Okoh, Fosso, Villiger, Wallner, Magnin ,A. Keller, N. Muci, Berdayes
Selecționer: Sascha Tauch
Turneul final al Campionatului European la care va participa România U21 va avea loc vara viitoare, în Slovacia, în perioada 12 – 29 iunie.
Pe lângă echipele care au câștigat grupele de calificare, vor participa și alte șase naționale clasate pe locurile secunde, dar și țara gazdă, Slovacia.