Toată lumea este conectată la duelurile de baraj care vor stabili ultimele echipe calificate la Cupa Mondială. Mircea Lucescu are toată atenția îndreptată către jocul Turcia – România, însă decizia FIFA îl privește și pe selecționerul nostru.
Șefii forului mondial au pus capăt incertitudinii pentru antrenorii echipelor naționale care vor merge la turneul final din această vară și au precizat oficial care sunt termenele limită în ceea ce privește depunerea listelor cu loturile în vederea participării la Cupa Mondială.
Conform cotidianului spaniol Marca, 11 mai va fi prima dată cheie, deoarece atunci trebuie depusă lista preliminară. Fiecare selecționer va trebui să anunțe un lot lărgit care să cuprindă între 35 și 55 de jucători, iar dintre aceștia se va stabili componența finală a fiecărei reprezentative.
Momentul adevărului va fi pe 30 mai. Acesta este termenul limită pentru tehnicieni să își prezinte oficial loturile definitive pentru Cupa Mondială. Această dată coincide cu ziua în care pe Puskas Arena din Budapesta se va juca finala Champions League.
După termenul limită din 30 mai, modificări în loturile echipelor participante la Cupa Mondială nu se mai pot face decât din motive de forță majoră, cum ar fi accidentări grave, și întotdeauna cu aprobarea FIFA. Însă, toate aceste schimbări trebuie făcute înainte de 11 iunie, ziua în care va începe turneul final.
De asemenea, forul de conducere al fotbalului mondial a confirmat că va menține formatul lotului cu 26 de jucători. Această decizie își propune să continue flexibilitatea acordată pentru Cupa Mondială din 2022, permițând staff-urilor tehnice să gestioneze cerințele fizice ale unui sezon deosebit de dificil înainte de Cupa Mondială.
După ce a ratat șansa de a ajunge la turneul final din preliminariile clasice, echipa națională a României mai are o singură posibilitate să prindă biletele. ”Tricolorii” vor trebui să câștige două meciuri de baraj pentru a se califica la Cupa Mondială după o pauză de 28 de ani.
Mai întâi, reprezentativa noastră este nevoită să se impună în fața Turciei, la Istanbul, în partida programată joi, 26 martie, de la ora 19:00. În cazul unui succes, băieții noștri vor evolua cu calificarea pe masă peste 5 zile, pe 31 martie, tot în deplasare, cu învingătoarea întâlnirii dintre Slovacia și Kosovo.