Statele Unite ale Americii i-au refuzat lui Omar Artan, arbitrul somalez în vârstă de 34 de ani, intrarea pe teritoriul țării. Acesta a fost supus unui interogatoriu care a durat nu mai puțin de 11 ore, efectuat de către oficialii responsabili cu imigrările. Evenimentul a avut loc pe Aeroportul Internațional din Miami, iar deznodământul a fost unul aspru pentru „central”, care nu va mai oficia niciun meci de la Campionatul Mondial. Cei de la FIFA au luat însă decizia de a-i plăti acestuia salariul integral.
Marele vis al lui Omar Artan a fost să reprezinte Somalia pe cea mai mare scenă a fotbalului mondial, însă din cauza problemelor administrative, acest lucru nu se va mai întâmpla. Totuși, cei de la FIFA nu au uitat de el. Conform jurnaliștilor de la BBC, se pare că Gianni Infantino și ceilalți membrii din conducere au hotărât să-i plătească salariul integral lui Artan, deși, în mod normal, plățile către arbitrii se fac odată ce turneul final este încheiat.
De asemenea, Artan a mai beneficiat de o surpriză majoră după ce a primit interzis la Campionatul Mondial. UEFA a făcut un gest uriaș și i-a oferit un meci de maximă importanță. Forul european a anunțat că centralul african va oficia Supercupa Europei, meci ce va fi disputat între PSG, câștigătoarea Ligii Campionilor, respectiv Aston Villa, câștigătoarea Europa League.
În ciuda nefericitului eveniment pe care l-a trăit în această vară, Omar Artan rămâne unul dintre cei mai respectați arbitrii din fotbalul african. Acesta a avut parte de un 2025 de-a dreptul excelent, an la finalul căruia a fost desemnat cel mai bun arbitru din CAF (Confederația Africană de Fotbal).
De-a lungul timpului, somalezul a fost la centru în numeroase meciuri importante disputate pe „continentul negru”, cel mai de seamă fiind manșa retur a finalei Ligii Campionilor Africii, disputată între Mamelodi Sundowns (Africa de Sud) și Pyramids FC (Egipt). De asemenea, acesta a mai condus câteva partide disputate la Campionatul Mondial de tineret (U20) din Chile, turneu care a avut loc tot în anul 2025. Ba mai mult, Artan a fost la centru și la ultimele două ediții ale Cupei Africii pe Națiuni.