Sport

Regula Burleanu la nivel mondial: FIFA schimbă istoria fotbalului! Obligatoriu un fotbalist sub 21 de ani la toate meciurile din lume

Conducerea forului mondial va supune dezbaterii și ulterior aprobării ca folosirea unui fotbalist sub limita de vârstă să devină literă de lege peste tot în lume
29.04.2026 | 08:52
Regula Burleanu la nivel mondial FIFA schimba istoria fotbalului Obligatoriu un fotbalist sub 21 de ani la toate meciurile din lume
Răzvan Burleanu și președintele FIFA, Giani Infantino Foto: FRF.ro
ADVERTISEMENT

Într-un moment în care regula U21 continuă să genereze discuții aprinse în România, FIFA vine cu o propunere care va revoluționa fotbalul mondial. Concret, Consiliul forului suprem a aprobat, în unanimitate, inițierea unui proces de consultare cu toate părțile interesate relevante referitor la această regulă.

FIFA vrea ca toate echipele din lume să folosească jucători U20 sau U21

Va fi supusă discuției, cu șanse mari de aprobare, decizia conform căreia echipele de seniori ale cluburilor să fie obligate să aibă întotdeauna pe teren cel puțin un jucător format în propria academie, provenind din categoriile U20 sau U21.

ADVERTISEMENT

Așadar regula jucătorului sub limita de vârstă poate deveni globală, propunerea revoluționară urmând să fie prezentată Consiliului FIFA în cursul anului viitor. Drept urmare, sunt șanse mari, ca de la începutul anului 2028, regula care a aprins spiritele în România să devină globală.

„Reglementări care guvernează prezența jucătorilor tineri în echipele de club de seniori la nivel global – FIFA

PENTRU APROBARE

PROPUNERE: dezvoltarea unei obligații regulamentare prin care echipele de club de seniori să fie obligate să aibă întotdeauna pe terenul de joc cel puțin un jucător format local din categoria U-20 sau U-21, propunerea urmând să fie înaintată Consiliului FIFA în anul următor, după consultarea tuturor părților interesate relevante”, se arată în propunerea oficială FIFA.

ADVERTISEMENT
fifa regula u21 la nivel mondial
Fotografie cu propunerea FIFA ca fiecare echipă din lume să aibă pe teren un jucător U21
Foto: Fanaitk

Inițiativa FIFA vine la puțin timp după ce în Italia, reputatul antrenor Luciano Spalletti a cerut ca în Serie A să existe regula U19. Acesta crede că seria de insuccese a naționalei Italiei, care a ratat calificarea la Cupa Mondială, pentru a treia oară la rând, vine de la neglijarea fotbaliștilor autohtoni.

ADVERTISEMENT

Italia vrea regula U19

La meciul Udinese – Como, din 33 de jucători folosiți, au fost doar doi italieni. Acesta e un aspect foarte important pentru că trebuie să încercăm să ne protejăm talentele. Nu vreau să pară că dau lecții, dar dacă noi nu reușim singuri să avem grijă de jucătorii noștri, dacă nu suntem în stare să-i protejăm…

ADVERTISEMENT

Vă dau un exemplu: ce-ar fi dacă s-ar impune ca fiecare echipă din Serie A să aibă titular un jucător U19? Am fi obligați să avem vreo patru în lot ca să putem folosi unul, iar apoi ar trebui să mă interesez și de cei din generațiile viitoare, pentru că mi-ar mai trebui încă 3-4. Până la urmă, cine ajunge să confirme? Poate niciunul de la Juventus, dar poate apare unul bun de la Cremonese.

Am spus ceva ce în străinătate nu se face, dar nouă ne-ar prinde bine, pentru că oricum tinerii nu prea joacă. Așa am avea aproximativ 80 de jucători cu care să lucrăm ca să-i facem mai buni”, a declarat Luciano Spalletti, citat de Tuttomercatoweb.

ADVERTISEMENT

România are regula U21 din 2016

Regula U21 a fost introdusă în România, începând cu sezonul 2016-2017, și ea obligă echipele din SuperLiga să folosească permanent cel puțin un jucător român sub 21 de ani pe teren, cu scopul de a stimula dezvoltarea tinerelor talente.

Ea a fost permanent contestată, cea mai aprigă voce fiind cea a lui Gigi Becali, care a criticat vehement obligația impusă de FRF. Sezonul trecut, ea a adus însă borne importante competiției. 129 de jucători U21 au fost folosiți pe durata întregului sezon, iar 18,55% din golurile marcate au venit de la jucători U21.

Fiecare echipă din SuperLiga României a avut cel puțin un jucător U21 care a marcat și golgheterul campionatului a fost Louis Munteanu, cu 23 de goluri.