Milana-Maria Ilie, fiica fostului mare fotbalist român Adrian Ilie, s-a grupat cu o companie turcă cu o vechime de peste 100 de ani pentru a pune la cale construirea uneia dintre cele mai mari centrale de producție de energie regenerabilă pe bază de vânt din România. Obiectivul proiectului este clădirea unui parc eolian în județul Tulcea.
Milana-Maria Ilie, fiica în vârstă de 23 de ani a lui Adrian Ilie, este acționarul majoritar al firmei care își propune dezvoltarea proiectului eolian, cu 35% din pachet, potrivit teremene.ro. Fiica fostului internațional român a intrat în asociere cu Actto Renewables BV, subsidiară olandeză a Sanko Enerji, divizia energetică a grupului turc Sanko Holding (30%), Lăcrămioara Pavel din Tulcea (30%) și Andreea Drăgulin (5%).
Obiectivul principal al proiectului este construirea unui parc eolian cu o putere instalată de 403,2 MW. Parcul eolian ar urma să fie dezvoltat în extravilanul comunei Dăeni, din județul Tulcea. Firma își propune clădirea a 86 de turbine eoliene, cu înălțimea de 250 metri, plus a 3 substații electrice de transformare.
Valoarea totală a investițiilor se ridică la 800 de milioane de euro, conform profit.ro. Durata de execuție se întinde pe 3 ani. Totuși, punerea în funcțiune a parcului eolian ar urma să aibă loc în 2028, din cauza obținerii tuturor avizelor necesare.
În vârstă de 23 de ani, Milana-Maria Ilie a studiat Științe Politice la Universitatea de economie și drept ESADE (Escola Superior d’Administració i Direcció d’Empreses) din Barcelona. Fiica lui Adrian Ilie a absolvit anul trecut.
Fiica fostului fotbalist de la Valencia sau Galatasaray îi calcă pe urme tatălui său, fiind antrenoare la echipele de fotbal și baschet feminin ale liceului American International Schoof of Bucharest, instituție de învățământ pe care a absolvit-o în 2019.
Milana-Maria Ilie a făcut cursuri de antrenorat și, mai mult decât atât, lucrează ca stagiar la Centrul Franco-Român de cooperare Economică și Culturală. Totodată, fiica lui Adrian Ilie deține jumătate din părțile sociale și calitatea de administrator la firma de instalații electrice Smart Energo Instal din Ploiești.
Anul trecut, Smart Energo Instal din Ploiești a înregistrat venituri totale de 1,56 milioane de lei, cu un profit de 1,3 milioane de lei. În continuare, Milana-Maria Ilie deține 50% din capital la complexul de vile Milana M. Residence din Poiana Brașov în calitate de administrator și asociat.
Restul de 50% din capital este deținut de Daniela, mama sa. Nu în ultimul rând, fiica lui Adrian Ilie este asociat unic la Contractmil SRL, firma de publicitate care îl are administrator pe tatăl său.