News

Fiica lui Corneliu Vadim Tudor arată că așchia nu sare departe de trunchi: ”Cei ca voi, niște jalnici indivizi minusculi, veți dispărea!”

29.09.2020 | 23:43
Fiica lui Corneliu Vadim Tudor arata ca aschia nu sare departe de trunchi Cei ca voi niste jalnici indivizi minusculi veti disparea
Fiica lui Corneliu Vadim Tudor critică aspru clasa politică. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Lidia, fata cea mare a lui Corneliu Vadim Tudor, a publicat o scrisoare deschisă prin care critică actuala clasă politică.

Recent, familia l-a comemorat pe ‘Tribun’, de la moartea căruia s-au împlinit cinci ani, scrie antena3.ro.

ADVERTISEMENT

„Cei ca voi, niște jalnici indivizi minusculi, veți dispărea, numele voastre vor fi îngropate în lada de gunoi a istoriei, în timp ce numele tatălui meu va rămâne de-a pururi în inima și în conștiința acestui neam”, spune Lidia.

Fata cea mare a lui Vadim Tudor atacă aspru politicienii

„Mai devreme sau mai tîrziu, păcatele se plătesc”, a scris fata cea mare a lui Vadim Tudor.

„Bucuresti, 29 septembrie 2020 – Nu este un secret pentru nimeni faptul că tatăl meu, Corneliu Vadim Tudor, a fost atacat mediatic din momentul în care politicienii au înțeles că, avînd în preajma lor un patriot autentic, nu vor avea liniște atunci cînd plănuiesc să fure, să distrugă România. Discreditarea lui a reprezentat o mișcare de anvergură la care a participat întreaga clasă politică, elemente ale Serviciilor Secrete, precum și mass-media. Falșii profeți mediatici care încă mint la tv au participat cu bună știință la distrugerea imaginii tatălui meu, fapt care nu era și nu este un secret pentru nimeni. Sînt cunoscuți cei care l-au atacat, cei care l-au jignit chiar și după moarte pe cel mai important exponent al patriotismului românesc din ultimii ani.

ADVERTISEMENT

Pentru că, alături de Adrian Păunescu, tatăl meu, Corneliu Vadim Tudor, a fost și va rămîne pentru totdeauna în inimile românilor. Nu este și nu a fost un secret că beneficiarii direcți ai devalizării României – indiferent cum se numesc sau cine sînt proiecțiile lor mediatice – au distrus tot ce înseamnă naționalism autentic în România, stat ajuns la rang de colonie, în care puțini sînt cei care o duc bine și mulți cei care o duc din ce în ce mai rău.”, a mai declarat aceasta.

Lidia ia apărarea tatălui său, condamnând clasa politică actuală.

„Dar cred că este un și mai mare păcat să te pretinzi un factor decisiv în pierderea alegerilor prezidențiale din anul 2000 de către Corneliu Vadim Tudor, acum, cînd din ce în ce mai mulți afirmă că în seara zilei de duminică, 10 decembrie 2000, cînd cifrele indicau un alt cîștigător – în nici un caz Ion Iliescu – majoritatea cancelariilor occidentale au început să sune fie la Palatul Victoria, fie la Cotroceni și să spună clar și răspicat că România nu poate fi condusă de un naționalist și că „trebuie să se ia măsuri”. Nu știm ce măsuri s-au luat, nu știm în ce fel au acționat împotriva acestei țări fie PSD, fie PNL, fie Adrian Năstase sau Ion Iliescu, fie șefii din Servicii – mai ales că atunci, la butoane, în mod oficial, premier era cel mai controversat și puternic om din România, Mugur Isărescu – cert este că nu tatăl meu a fost ales președinte, așa cum poporul își dorea”, a spus aceasta.

ADVERTISEMENT

Lidia declară că tatăl său a fost „distrus mediatic”

„Acum, la 20 de ani după acele alegeri, întrebarea care se pune atît „păcătosului” scăpat din lanț, cît și celor asemenea lui, precum și celor care l-au trădat pe Corneliu Vadim Tudor atunci, este următoarea: vă place unde a ajuns țara? Sînteți fericiți, sînteți bogați? Iar pentru românii care au tinut isonul acestor trădători, întrebarea este una de bun-simț: cînd veți înțelege că tot ce s-a întîmplat în ultimii 30 de ani în această țară este în defavoarea statului, în defavoarea românilor?

Cînd veți înțelege că tatăl meu a fost distrus mediatic, tocmai pentru ca ei să vă fure, să distrugă statul, să fărîmițeze acea uniune miraculoasă care leagă sufletele voastre? Cînd veți înțelege că sînteți mințiți, manipulați, sărăciți și îndoctrinați cu răutate, pentru ca o minoritate să se lăfăie în averi?

ADVERTISEMENT

Îmi îndrept atenția către cei care au distrus acest popor și care se bucură acum la adăpostul protecției înalte, din afară, și asta pentru că trădarea este bine plătită de realii beneficiari. Sînteți mîndri și fericiți pentru locul mizer în care țara noastră se află? Eu cred că sînteți, și asta nu pentru că ați înțeles beneficiile capitalismului în România – se știe cît de mulți sînt cei care au profitat direct de el. În fond, nici măcar nu puteți înțelege mecanismele sistemului capitalist”, a scris fiica ”Tribunului” în legătură cu alegerile la care a participat tatăl său.

„Cei care l-au distrus mediatic și fizic pe tatăl meu sînt, de fapt, cei care vă susțin, direct sau indirect, ca dumneavoastră să fiți bine. Atîta tot. Atunci cînd nu veți mai fi util, veți dispărea în uitare, așa cum, rînd pe rînd, toți marii trădători vor dispărea. Așa cum se știe, judecata, fie divină, fie istorică, ne arată că, mai devreme sau mai tîrziu, păcatele se plătesc. Sau, poate mai devreme chiar, atunci cînd Justiția din România va fi cu adevărat curată și indepedentă”, a încheiat Lidia.

ADVERTISEMENT