Life

Fiica Monicăi Gabor, întreținută exclusiv de Mr. Pink. Irinel Columbeanu: “I-am mulțumit! Vorbim de 300.000 de euro anual”

Irinel Columbeanu face primele declarații despre costurile de întreținere pe care le suportă Mr. Pink pentru educația Irinucăi în SUA. Este vorba de o sumă cu multe zerouri.
03.09.2022 | 10:23
Fiica Monicai Gabor intretinuta exclusiv de Mr Pink Irinel Columbeanu Iam multumit Vorbim de 300000 de euro anual
Irinel Columbeanu despre costurile de întreținere și de școlarizare ale Irinei în America. Sursă foto: facebook/montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Fostul proprietar de la Izvorani pune capăt speculațiilor de ani de zile. De când Irina s-a mutat cu Monica Gabor în America, alături de noul ei partener de viață, Mr. Pink, au existat multe zvonuri privitoare la cine suportă costurile creșterii și educației fiicei lui Irinel Columbeanu.

Cât îl costă pe Mr. Pink întreținerea fiicei lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor, în SUA

Irinel Columbeanu face dezvăluiri uluitoare și despre declinul financiar, dar și despre greșelile care l-au costat viața de lux cu care era obișnuit. Fostul afacerist nu se mai ascunde după deget și recunoaște și care este motivul divorțului de mama fetiței lui.

ADVERTISEMENT

Am ajuns să le văd sau să contemplu aceste greșeli ca fiind ceva care era dat să se întâmple. Dacă se poate aș alege și banii, dar și dezvoltarea spirituală. Însă, știu sigur că nu aș refuza-o pe prima. Lipsa banilor mă afectează.

Din punct de vedere spiritual reprezintă o ascuțire a simțurilor, lucru care m-a condus spre căutarea aceasta permanentă de a face câți mai mulți bani. Căci sunt inerenți. Declinul meu a plecat de la niște hotărâri proaste luate la momentul acela”, declară, în exclusivitate, pentru FANATIK, Irinel Columbeanu.

Irinel Columbeanu, despre prieteniile false. Ce probleme are de când a rămas fără bani

Odată cu trecerea anilor și cu evoluția spirituală, Irinel Columbeanu spune că a conștientizat că oamenii au venit și au pleacat din viața lui în funcție de interese. De asemenea, fostul afacerist vorbește deschis și despre problemele cu care se confruntă după pierderea banilor și a statutului social, comparativ cu ce trăia când luxul și opulența erau la el acasă.

ADVERTISEMENT

Am avut și prieteni care mi-au fost alături, dar și prieteni pe care îi clasific la categoria ignorabililor. Erau diferite problemele atunci când aveam bani, comparativ cu cele pe care le întâmpin acum. Sintetic, așa vorbind, acum sintetizează urmărirea supraviețuirii. Ceea ce aveam eu în minte în momentul când eram sus și aveam bani se raportează la o expresie: am vrut să schimb zborul la business class cu zborul cu avion privat. De aceea m-am băgat într-o chestie care a fost mult prea mare pentru un singur om de făcut”, a precizat Irinel Columbeanu, pentru FANATIK.

A fost sau nu tatăl cel care conducea afacerile lui Irinel Columbeanu?

Fostul proprietar de la Izvorani continuă seria dezvăluirilor și spune adevărul și despre ceea ce s-a scris referitor la ajutorul primit de la cel care i-a dat viață. Ani de zile s-a speculat că declinul lui Irinel Columbeanu ar fi fost în strânsă legătură cu pierderea tatălui. La momentul respectiv s-a scris că tatăl era în spatele afaceristului și toate deciziile erau luate de Ion Columbeanu.

ADVERTISEMENT

Pierderea tatălui meu nu a avut nicio legătură cu deciziile mele în privința afacerilor. El nu avea nicio pregătire în domeniul acesta al afacerilor și nu știu de unde provine acest mit.

Îmi pare rău că trebuie să spun lucrul acesta, sper să nu se supere din ceruri de unde este acum, dar nici nu pot să mint. M-a afectat pierderea lui la fel cum pierderea cuiva drag afectează pe oricine. Nici de cum că nu am mai avut contribuția lui la ceea ce constituiau afacerile mele”, subliniază, în exclusivitate, pentru FANATIK, Irinel Columbeanu.

ADVERTISEMENT

Irinel Columbeanu, adevărul despre comunicarea cu fiica mutată peste ocean: “I-am lansat o provocare”

Schimbând puțin registru și trecând într-o zonă mai personală, Irinel Columbeanu se emoționează când vine vorba de unicul lui copil, Irinuca, fiica din căsătoria cu Monica Gabor. De patru ani de la mutarea ei în America, viața fostului afacerist s-a schimbat radical. Deși a luat decizia de a o lăsa să se mute peste ocean, spune că distanța de fiica sa îl afectează în fiecare clipă a existenței lui.

Îi duc lipsa Irinei foarte tare. De aceea i-am și lansat o provocare, apropo de continuarea a ceea ce scriu. Știu că și ea scria o carte, cred că încă o face. Și voia să o publice pe Amazon, chestie la care nu prea ne-am pus de acord. I-am explicat că nu cred că e bine așa. I-am explicat și de ce. Nu mi-a trimis să văd ce a scris, știu doar că a avut ca exemplu ceva scris de Emily Bronte. Dar nu știu exact care era subiectul la care lucrează.

Ultima dată am vorbit acum câteva zile. Fac lucrul acesta foarte devreme dimineața, pentru că este diferența de fus orar”, se destăinuie Irinel Columbeanu, emoționat.

Irinel Columbeanu, în lacrimi când vede imagini cu Irinuca

Dacă nu o are zilnic alături de el, Irinel Columbeanu își alină dorul de fiica lui cu imagini de când aceasta locuia în casa de la Izvorani.

Înainte să mă sunați mă uitam la un filmuleț cu Irina și cu fosta mea casă din Izvorani. Are și un fundal muzical care pe mine m-a făcut să plâng. Prezența fiicei mele m-a emoționat, dar și aducându-mi aminte cum arăta casa”, mai spune Irinel Columbeanu, pentru FANATIK.

Irinel Columbeanu, recunoscător lui Mr. Pink: “Mi-am făcut datoria de onoare și i-am mulțumit pentru realizările Irinei”

Întrebat și de ceea ce înseamnă costurile de întreținere și de școlarizare ale Irinucăi în America, având în vedere reușitele educaționale de care a scris toată presa de peste ocean, Irinel Columbeanu spune adevărul.

Nu particip din punct de vedere financiar la creșterea Irinucăi, dar nici nu cred că este nevoie. Da, eu când am văzut realizările Irinei, din presa americană, mi-am făcut datoria de onoare să îi mulțumesc lui Mr. Pink.

O să mă mențin într-o notă mai vagă, dar vorbim de ordinul sutelor de mii. Da, sigur vorbim de 200-300 de mii de euro anual”, adaugă, pentru FANATIK, Irinel Columbeanu.

Motivul pentru care nu și-a vizita Irinel Columbeanu fiica: “Monica și Mr. Pink mă vor ajuta cu banii pentru deplasare”

În încheiere, Irinel Columbeanu și-a exprimat dorința și dorul de a merge în America pentru a o vizita pe fiica lui și a Monicăi Gabor. Fostul afaceriste punctează că pentru această deplasare este nevoie să facă front comun cu Mr. Pink, deoarece costurile sunt mult peste puterea lui materială.

”Nu am stabilit o dată când să merg la Irina în America. Cu toții trebuie să se gândească la chestia asta. Mi-ar plăcea să cred că se gândesc cu toții, nu doar eu și Irina. De fapt, ea mi-a spus când ar prefera, din punctul ei de vedere. Nu aș vrea să o deranjez nici cu școala. Și mi-a zis că ar prefera perioada de vacanță. La fel cum au făcut-o și în trecut, Monica și Mr. Pink mă vor ajuta cu banii pentru deplasare. Nu am o comunicare cu Monica așa de des cum am cu Irina, pentru că nu vreau să o deranjez”, spune Irinel Columbeanu, pentru FANATIK.

Despre situația lui financiară, Irinel Columbeanu a făcut, recent, mai multe dezvăluiri, în exclusivitate, pentru FANATIK. Fostul soț al Monicăi Gabor a făcut declarații tranșante despre datoriile lui către ENEL, dar a clarificat și subiectul executării silite a Monică Gabor, pentru o datorie care s-ar ridica la 70.000 de euro, după procesul intentat în fața magistraților chiar de către avocata Tripona Murgu.

ADVERTISEMENT