O nouă celebritate apare în familia fostului mare campion australian Pat Rafter. Dublu câștigător de Grand Slam și fost număr 1 mondial, în 1999, Rafter e mândru de fiica sa, care a semnat cu agenția care o reprezintă și pe Naomi Campbell.
Tânăra de 19 ani, care poartă numele India, s-a alăturat acestei agenții de modelling. Priscillas Models, care își desfășoară activitatea în Sydney, este una dintre cele mai importante agenții din Australia, având contracte cu nume precum Naomi Campbell și Linda Evangelista.
India a intrat în rândurilor agenției de modelling, primele ei fotografii fiind postate pe site-ul Priscillas. Ea nu are încă un portofoliu complet, dar urmăritorii ei de pe Instagram au văzut adesea fotografii din vacanțele și călătoriile sale în jurul lumii.
La sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, Pat Rafter a fost una dintre cele mai importante vedete din tenisul mondial, ajungând în patru finale de Grand Slam la simplu masculin. A câștigat doar US Open, în 1997 și 1998, și a pierdut la Wimbledon, în 2000 și 2001.
Nu a reușit să se impună acasă, la Australian Open, în competiția de simplu. A făcut-o în schimb, la dublu în 1999. În timpul carierei sale, Pat Rafter era considerat unul dintre cei mai arătoși tenismeni.
Rafter are doi copii, India și Joshua (22 de ani), cu soția sa Lara, cu care s-a căsătorit în 2004. După ce s-a retras din activitate în 2003, Pat a devenit model de lenjerie intimă pentru Bonds și ambasador de marcă pentru Mantra Group of hotels, fiind în același timp și un om de afaceri de succes.
Pat și Lara obișnuiesc să-și țină viața departe de ochii curioșilor. Ei mențin o viață de familie relativ discretă, dar Pat a făcut câteva comentarii despre soția și copiii săi.
„A fi un tată bun înseamnă a fi un soț bun”, a declarat el. „Soția mea și cu mine nu vom fi întotdeauna de acord, dar ceea ce facem este să fim de acord să nu fim de acord și să rămânem uniți cu privire la deciziile importante din familie”, a mai spus acesta
În vârstă de 52 de ani, Pat Rafter a câștigat aproximativ 11,1 milioane de dolari din tenis. Averea lui a crescut însă semnificativ, prin dezvoltarea de afaceri imobiliare.