Filipe Coelho (45 de ani) a dus-o pe Universitatea Craiova pe primul loc, la patru puncte peste rivalele Dinamo și Rapid. După victoria cu Unirea Slobozia, scor 3-0, lusitanul a fost comparat cu Mirel Rădoi (44 de ani) de către reporterii de la flash-interviu.
După 3-0 cu Unirea Slobozia, Universitatea Craiova e lider în SuperLiga, cu 56 de puncte, cu patru mai multe decât Dinamo și Rapid. La finalul meciului de pe „1 Mai”, Filipe Coelho a primit de la reporteri informația conform căreia de când a venit în Bănie a câștigat 75% din punctele puse în joc, spre deosebire de fostul antrenor, Mirel Rădoi, care a avut doar 60%. Reacția lusitanului a fost una categorică.
„Nu înseamnă nimic. Nu sunt aici să mă compar cu fostul antrenor sau alți antrenori. Sunt aici să-mi fac treaba. Îi respect mult pe ceilalți antrenori. Nu sunt aici să concurez cu foști antrenori Nu e stilul meu. Sunt aici să ajut echipa. Nu mă puneți în poziția asta”, a declarat Filipe Coelho, după Unirea Slobozia – U Craiova 0-3.
Până la finalul sezonului regulat, Universitatea Craiova mai are de jucat cu Metaloglobus, acasă, și cu Rapid, în deplasare. Între ele, oltenii vor disputa și sfertul de finală din Cupa României, cu CFR Cluj.
„Nu ne-au lăsat prea mult spațiu să jucăm. Știam că va fi spațiu doar pe laterale. În prima repriză cred că puteam juca mai bine. În repriza a doua am avut o altă concentrare și am închis meciul repede.
(n.r. – golul lui Screciu) Toate golurile sunt frumoase. Mă știți. Pentru mine cea mai importantă e echipa. A fost acum Screciu, meciul trecut a fost altul și sper ca meciul viitor să fie altcineva. Sau dacă e tot Screciu pentru mine e ok. Sunt fericit când marcăm.
După precedentele 3 meciuri, cu tot respectul, e mai ușor să motivezi jucătorii pentru astfel de meciuri. Dar noi ca grup mereu suntem motivați. Nu e o problemă de motivație câteodată ci de concentrare”, a mai spus Coelho, după meciul de la Slobozia.