Sport

Filipe Coelho a numit marea problemă a Universității Craiova înainte de meciul decisiv din Armenia: „Nu e un secret”

Universitatea Craiova o va întâlni joi pe Ararat-Armenia la Erevan în manșa secundă a play-off-ului din Europa League. Ce a declarat antrenorul Filipe Coelho.
26.08.2026 | 19:43
Filipe Coelho a numit marea problema a Universitatii Craiova inainte de meciul decisiv din Armenia Nu e un secret
Filipe Coelho (45 de ani) a prefațat partida Ararat-Armenia - Universitatea Craiova. FOTO: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova va juca joi, de la ora 19:00, pe terenul celor de la Ararat-Armenia în manșa secundă a play-off-ului din Europa League. După remiza înregistrată în tur pe „Ion Oblemenco”, 1-1, campioana României are în continuare prima șansă și trebuie să se impună la Erevan pentru a obține calificarea în faza ligii. Antrenorul Filipe Coelho (45 de ani) și mijlocașul Alex Cicâldău (29 de ani) au prefațat partida în cadrul unei conferințe de presă.

UPDATE: E favorită Universitatea Craiova pe terenul lui Ararat-Armenia? Verdictul lui Filipe Coelho

Spre finalul conferinței de presă, Filipe Coelho a descris mentalitatea pe care dorește să o imprime jucătorilor și a vorbit despre statutul de favorită pe care l-ar avea Universitatea Craiova. „Nu jucăm pentru a ne distra, jucăm pentru a câștiga, pentru a îndeplini obiective. Dar nu trebuie să existe o presiune de tipul ‘Nu putem rata asta’, nu asta e mentalitatea pe care o doresc, asta nu ajută. Trebuie să se simtă confortabil pe gazon, muncesc toată săptămâna pentru a juca, iar ziua de meci ar trebui să fie cea mai bună, nu cea mai rea.

ADVERTISEMENT

Nu este corect să spunem că o echipă este favorită, toate echipele sunt valoroase, cu jucători și antrenori buni. Echipa care este favorită trebuie să demonstreze pe teren, nu prin cuvinte sau prin cotele de pe transfermarkt. Nu știu dacă suntem favoriți și nu este important, dar sunt sigur că pentru a câștiga mâine trebuie să avem mai multă dorință și mai multă ambiție decât adversarii”, a declarat antrenorul portughez.

UPDATE: Filipe Coelho, dezvăluiri despre programul infernal al Craiovei

Antrenorul campioanei României a descris situația lotului, iar acesta a vorbit și despre programul aglomerat pe care echipa l-a avut în acest start de sezon. „Sunt un antrenor căruia îi place să aibă soluții, nu îmi place să mă uit la probleme. Nu e un secret că în anumite poziții nu avem suficienți jucători. E o parte a muncii noastre să găsim soluții și nu am dubii cu privire la faptul că băieții care vor fi mâine pe teren vor da totul. 

ADVERTISEMENT

E frumos, dar e și dificil să joci atât de multe meciuri. Jucătorii nu au avut foarte multe zile libere. Mâine va fi al 15-lea meci, am disputat deja 25% dintre partidele din acest sezon. Sunt foarte mulțumit de jucători, nu pot să le cer mai mult efort, dar mai avem lucruri care pot fi îmbunătățite”, a spus Filipe Coelho.

ADVERTISEMENT

UPDATE: Ce a declarat Alexandru Cicâldău înainte de meciul cu Ararat-Armenia

Alexandru Cicâldău revine la Erevan, unde a marcat o „dublă” pentru naționala României. Mijlocașul Craiovei a prefațat duelul care va avea loc joi. „Gazonul este într-o stare foarte bună. Am o amintire pe jumătate plăcută de aici, pentru că am reușit să marchez două goluri, dar am pierdut acel meci (n.r. Armenia – România 3-2 în 2021).

ADVERTISEMENT

Mi-aș dori să marchez, dar asta contează mai puțin, important e să ne calificăm. Ne simțim bine, nu avem nevoie de nicio motivație, ne dorim să câștigăm. Am analizat meciul tur și am văzut lucrurile mai puțin bune pe care le-am făcut. Sunt sigur că se vor auzi fanii noștri, le mulțumesc foarte mult pe această cale, știu că nu este ușor să vină până aici”, a spus fotbalistul „alb-albaștrilor”.

UPDATE: Filipe Coelho, prezent la conferința de presă înainte de Ararat-Armenia – Universitatea Craiova

Filipe Coelho a vorbit despre duelul cu Ararat-Armenia. „Suntem fericiți să fim aici, înseamnă că am făcut lucrurile într-o direcție bună, doar echipele mari sunt în play-off-urile competițiilor europene. Știu că vom întâlni o echipă bună, care joacă acasă, dar chiar cred că ne putem califica în faza principală a Europa League.

ADVERTISEMENT

În primul rând, trebuie să evoluăm mai bine decât adversarii. Am analizat ultimul meci, vom încerca să schimbăm anumite lucruri în timpul meciului, iar adversarii noștri vor face același lucru. Va fi un meci echilibrat, iar detaliile, concentrarea și mentalitatea vor face diferența. Ambiția face parte din ADN-ul nostru, mâine avem o oportunitate să facem istorie. Este un lucru pe care ni-l dorim foarte mult și chiar cred că putem realiza asta”, a declarat portughezul la conferința de presă.

Cine este singurul absent al Universității Craiova pentru meciul din Armenia

Filipe Coelho are aproape întreg lotul la dispoziție pentru meciul de la Erevan. Simon Elisor, care a lipsit în ultimele săptămâni, a fost prezent la antrenament și va face parte din lot pentru partida contra celor de la Ararat-Armenia. Singurul jucător pe care tehnicianul portughez nu se va putea baza este Adrian Rus.

Fundașul central a acuzat o problemă medicală în partida cu FC Voluntari, iar inițial au existat temeri că acesta ar fi suferit o accidentare gravă, care l-ar fi ținut departe de teren timp de mai multe luni. Verdictul a fost însă unul mai blând, iar fundașul ar urma să revină la antrenamentele echipei în septembrie.