Fotbal intern

Filipe Teixeira a semnat cu FCSB! Toate detaliile din contract

19.06.2018 | 10:25
Filipe Teixeira a semnat cu FCSB Toate detaliile din contract

Filipe Teixeira a semnat cu FCSB, deşi iniţial nu a fost încântat de faptul că Gigi Becali i-a propus o înţelegere valabilă pe şase luni şi un salariu mult mai mic decât în primul său sezon petrecut la vicecampioana României. FANATIK.RO a aflat că portughezul în vârstă de 37 de ani a semnat înţelegerea cu FCSB înainte să plece în Braşov, acolo unde are loc primul stagiu de pregătire al “roş-albaştrilor”.

Portughezul care a jucat în 36 de meciuri pentru FCSB în sezonul 2017-2018, în toate competiţiile, a acceptat să semneze un contract valabil până în iarnă, dar cu condiţia ca înţelegerea să i se prelungească pe încă un sezon, toate acestea dacă FCSB va ajunge în grupele Europa League.

Filipe Teixeira a semnat cu FCSB, după ce Gigi i-a oferit 20.000 de euro pe lună

Mai mult, Gigi Becali a ţinut cont de faptul că Nicolae Dică a insistat pentru ca Filipe Teixeira să mai rămână la FCSB, deoarece l-a impresionat în primul său sezon de la vicecampioana României, iar latifundiarul din Pipera a acceptat să-i ofere un salariu lunar de 20.000 de euro. Portughezul ar urma să primească o primă dacă FCSB va ajunge în grupele Europa League.

Teixeira a înscris 5 goluri pentru FCSB

În primul sezon de la FCSB, Filipe Teixeira a jucat în 36 de meciuri, a înscris 5 goluri şi a oferit 4 pase decisive. Pe parcursul carierei, portughezul în vârstă de 37 de ani a mai evoluat la echipe precum Felgueiras, FC Istres, PSG, Leira, Coimbra, West Brom, Barnsley FC, Metalurh D., FC Braşov, Rapid Bucureşti, Al Shaab, Petrolul Ploieşti şi Astra Giurgiu.

150.000 de euro este cota lui Filipe Teixeira, conform transfermarkt.com