Fotbal intern

Filipe Teixeira, mesaj clar pentru colegii săi înainte de FCSB – Astra. “Gata, fără scuze!”

03.11.2018 | 13:27
Filipe Teixeira, supărat după un meci al FCSB-ului. Lusitanul. mesaj clar pentru colegii săi înaintea partidei cu Astra Giurgiu

Filipe Teixeira, unul dintre liderii vicecampioanei României, le-a transmis un mesaj clar colegilor săi înaintea meciului pe care FCSB îl va disputa contra celor de la Astra Giurgiu, duminică, 4 noimebrie, de la ora 21.00, în etapa a 14-a din Liga 1 Betano, sezonul 2018 – 2019.

După ce giurgiuvenii s-au impus în turul sezonului regulat cu 1-0, Filip Teixeira şi-a avertizat coechipierii şi le-a transmis acestora că trebuie să trateze cu seriorizate partida cu Astra Giurgiu. Mai mult, lusitanul recunoaşte că FCSB are probleme de lot, dar consideră că “roş-albaştrii” nu ar mai trebui să caute scuze.

Filipe Teixeira, mesaj clar pentru colegii săi înainte de FCSB – Astra

“O să fie frumos, mă întâlnesc cu foştii mei colegi, se liniştesc toate şi sper să facem un meci bun. La Steaua este presiune mare, pentru că este cel mai mare club din România şi aşa este normal să fie. La noi, în vestiar, este linişte, suntem uniţi, suntem împreună de mai bine de un an şi formăm un grup foarte bun. Avem multe probleme de lot, dar avem jucători de calitate, avem un lot numeros şi nu trebuie să căutăm scuze dacă nu câştigăm acest meci. Nici dacă nu luăm titlul nu avem scuze. Nici anul trecut nu am câştigat şi nu avem scuze” , a declarat Filipe Teixeira.

Filipe Teixeira într-un duel cu un adversar de la Unirea Alba Iulia
Filipe Teixeira într-un duel cu un adversar de la Unirea Alba Iulia

Înaintea etapei a 14-a din Liga 1 Betano, FCSB se află pe locul 3, cu 25 de puncte, în spatele  lui CS U Craiova şi CFR Cluj, dar oltenii au un meci în plus. Gruparea antrenată de Nicolae Dică are 7 victorii, 3 egaluri şi 3 înfrângeri în primele 13 runde. De partea cealaltă, Astra Giurgiu e pe 6, cu 20 de puncte.

FCSB – Astra Giurgiu, duminică, 4 noiembrie, de la ora 21.00, pe Arena Naţională, în etapa a 14-a din Liga 1 Betano, sezonul 2018 – 2019. Meciul va fi transmis de Telekom Sport, Look TV şi Digi Sport, iar FANATIK.RO vă va oferi cele mai importante faze LIVE VIDEO.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria FOTBAL INTERN
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Abonează-te acum la Taifasuri și poți câștiga premii de vis!
  • Nr. 865. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri