Filipe Teixeira vrea să joace în România. “Se întoarce la Rapid!”

Iuliana Spirache   
în Rapid Bucuresti
02/07/2019, 13:00
Filipe Teixeira vrea să joace în România. “Se întoarce la Rapid!” GALERIE FOTO
Filipe Teixeira în meciul CFR Cluj - FCSB. Lusitanul se întoarce la Rapid. Sursă foto: sportpictures.eu

Emilian Hulubei, președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori, a dezvăluit că Filipe Teixeira vrea să joace în continuare în România și că este foarte aproape să semneze cu Rapid, formație care evoluează în Liga a 2-a începând cu sezonul 2019 – 2020.

Filipe Teixeira vrea să joace în România la Rapid București

FCSB a anunțat la finalul lunii iunie că Filipe Teixeira nu va mai continua la gruparea din Liga 1, toate acestea după ce Gigi Becali a decis să nu îi mai prelungească înțelegerea mijlocașului portughez. Astfel, oficialii de la Rapid l-au contactat pe lusitanul care a mai jucat în trecut pentru formația din Giulești.

“Teixeira se întoarce la Rapid! Transferul se va face în proporție mare. E în vacanță acum, cu siguranță va ajunge săptămâna viitoare în România și va decide. Are oferte și din România și din Portugalia”, a spus Emilian Hulubei, președintele AFAN, la Digi Sport Matinal. 

Filipe Teixeira și Dennis Man se bucură după un gol înscris pentru FCSB. Sursă foto: sportpictures.eu
Filipe Teixeira și Dennis Man se bucură după un gol înscris pentru FCSB. Sursă foto: sportpictures.eu

Salariu de 10.000 de euro pentru Filipe Teixeira

Și Daniel Pancu, antrenorul formației Rapid București, a vorbit despre posibilitatea ca Filipe Teixeira să revină la formația din Liga a 2-a, iar acesta i-a transmis lusitanului că este așteptat cu brațele deschise. Mai mult, Rapid i-a făcut o super ofertă lui Teixeira. Giuleștenii vor să îi plătească fotbalistului un salariu lunar în valoare de 10.000 de euro.

“Aşteptăm întăriri, normal, dar şi cu lotul actual nu pot să spun că suntem departe de primele trei poziţii. De la Teixeira aşteptăm în continuare un răspuns, dacă mai vrea să joace sau nu, dacă are motivaţie. E un jucător extraordinar din punctul meu de vedere, fizic stă foarte bine şi în opinia mea mai poate juca doi ani la un nivel înalt”, a declarat Pancu.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles