Sportivul cu 24 de titluri de Grand Slam la simplu masculin, Novak Djokovic, a devenit viral. Tenismenul sârb a realizat o filmare surprinzătoare alături de o influenceriță și oamenii au lăsat numeroase comentarii în mediul virtual.
Novak Djokovic continuă să facă furori atât pe terenul de tenis, cât și în afara lui. Sportivul în vârstă de 38 de ani se pregătește intens pentru noul sezon, însă nu uită de distracție. Aflat în Dubai a reușit să atragă atenția asupra sa.
Împreună cu o superbă creatoare de conținut a realizat un clip inedit, la Summitul Mondial al Sportului. Acesta a devenit viral în scurt timp, influencerița fiind învățată chiar de celebrul jucător cum se execută corect, de fapt, un forehand.
Sârbul care a refuzat contracte de milioane de euro i-a oferit o lecție importantă. S-a strecurat subtil în spatele acesteia, urmând să-i arate cum se lovește mingea. Filmarea a fost distribuită pe rețelele de socializare de protagonistă, nimeni alta decât prezentatoarea britanică Jolie Sharp.
Ulterior, Novak Djokivic și frumoasa influenceriță și-au strâns mâinile. Internauții au reacționat în număr foarte mare la postarea intitulată „are un nou partener de dublu”, care continuă cu o rachetă de tenis.
Vezi această postare pe Instagram
„Iubesc dedicarea și perseverența lui”, „Iconic”, „O, doamne, atât de cool”, „Înveți de la cel mai bun, wow”, „Duo-ul pe care trebuie să-l vedem cu toții domină dublurile mixte”, „Epic”.
„Iubesc acest reel”, „Conținut în afara acestei lumi în acest moment” sau „Jolie știi cât de mult îmi place Wimbledon!”, sunt o mică parte dintre mesajele primite de Novak Djokovic și frumoasa moderatoare TV.
În mai puțin de 24 de ore videoclipul cu cel mai bătrân campion din istoria tenisului a devenit viral. A adunat peste 1,2 milioane de vizualizări de la persoane din lumea întreagă. De asemenea, internauții au lăsat numeroase like-uri, în semn de apreciere pentru acest moment inedit.