News

Filmul evenimentelor de la Onești. Care a fost momentul decisiv: ”La 16:55 s-a produs un declic”

02.03.2021 | 15:12
Filmul evenimentelor de la Onesti Care a fost momentul decisiv La 1655 sa produs un declic
ADVERTISEMENT

Marți după amiază, Poliția a prezentat filmul evenimentelor care au condus la dubla crimă de la Onești. Angajați de la forțele locale, precum și nume importante din IGPR și SIAS, au expus cronologia luării de ostatici.

La începutul acestei săptămâni, doi muncitori care lucrau la renovarea unui apartament din Onești, județul Bacău, au fost omorâți de fostul locatar, supărat că fusese evacuat de acolo prin decizie judecătorească.

ADVERTISEMENT

Bărbatul de 68 de ani a sunat la 112 să anunțe că i-a sechestrat pe cei doi și că îi va ucide dacă nu se revine asupra sentinței de evacuare. Ulterior, lucrurile au degenerat, iar agresorul și-a pus în aplicare planul.

Poliția a prezentat filmul evenimentelor de la Onești

La sediul Poliției din Onești a avut loc, marți, o conferință de presă susținută de angajați ai forțelor locale și județene de Poliție, precum și de o serie de persoane de la IGPR și SIAS.

ADVERTISEMENT

Aceștia au explicat, pe larg, cum a decurs intervenția de luni de la apartamentul din Onești, acolo unde un bărbat de 68 de ani a sechestrat și a ucis două persoane. Poliția Română a trimis o echipă de specialiști din Capitală pentru a verifica modul în care s-a intervenit în acest caz.

Iată concluziile primelor cercetări, cărora li se adaugă și filmul dublei crime de la Onești:

  • Primul apel la dispecerat 112 a fost efectuat la ora 11.47 de către un bărbat care a sesizat că are o problemă din cauza unui litigiu. Apelul s-a întrerupt. Operatoarea de la poliție a transferat apelul la colegii din teren.
  • Primul echipaj a ajuns la fața locului la 11.52, la 5 minute de la sesizare.
  • La ora 11.55 s-a dispus constituirea unei grupe operative formată din 17 polițiști, un negociator și o echipă de intervenție. La fața locului s-a deplasat și adjunctul șefului poliției Onești.
  • Adjunctul șefului poliției a inițiat primele discuții cu bărbatul, având în vedere că îl cunoștea. Ulterior a ajuns la fața locului și șeful poliției Onești.
  • Agresoru a solicitat să i se restituie actul apartamentului său 300.000 euro. De asemenea, acesta amenința că în cazul în care va auzi un zgomot pe scara blocului îi va executa pe cei doi ostatici.
  • Negociatorul au ajuns la ora 13.15. Acesta a fost chemat la serviciu din timpul liber, celălalt negociator fiind în concediu medical.
  • La ora 14.01 a fost solicitat sprijinul ISU Bacău.
  • La ora 14.38 cel în cauză, agresorul, a reapelat sistemul de urgență 112 și a sesizat că are în locuință două persoane legate.
  • Operatorul a solicitat să vorbească cu una din cele 2 persoane sechestrate, iar telefonul mobil a fost preluat de una din persoanele sechestrate care a precizat că va fi ucis dacă se aude o mișcare la ușă.
  • În paralel, polițiștii au discutat cu soția care a declarat că îl susține în totalitate, deci nu am avut un partener.
  • La ora 16.39 cel în cauză a apelat din nou 112 cerând să discute cu cineva mai important. Operatorul de la 112 a încercat să-l calmeze pe cel cu care vorbea, a transmis directorul adjunct Gheorghe Cristian din IGPR.
ADVERTISEMENT

Care a fost momentul decisiv care a dus la producerea tragediei

Potrivit celor din Poliție, intervenția a fost foarte riscantă, iar bărbatul de 68 de ani i-a ucis pe cei doi muncitori după ce au încercat să-l lovească pe agresor. Momentul decisiv a avut loc la ora 16:55.

”Oricine ar fi fost, orice modalitate s-ar fi abordat, timpul care ar fi costat această pătrundere din efracție era prea lung și riscai niște lucruri care puteau să degenereze. A trebuit să-l ducem pe individ într-o stare care să poată dialoga”, a mai declarat Gheorghe Cristian, director adjunct la Direcția de Investigații Criminale

ADVERTISEMENT

”Pe tot timpul activităților de negociere s-au folosit tehnici de negociere, respectiv – tehnica ascultării active, am urmărit detensionarea situației, reducerea nivelului de anxietate și stabilirea unui echilibru.

În jurul orei 16.55 s-a produs un declic, chiar dacă situația era sub control. Am auzit zgomote și țipete din interior, fapt care ne-a adus indicii clare că s-au produs agresiuni”, a declarat negociatorul operațiunii, agentul Ștefănuț Moraru.

Angajații din Poliție au prezentat și cum au decurs momentele în care s-a intrat în apartamentul luării de ostatici.

”Intervenția forţelor de ordine s-a realizat imediat ce zgomotul şi strigătele din apartamentul vizat au făcut să se înţeleagă că agresorul a trecut la fapte. Nu s-a ezitat niciun moment”, susţin reprezentanţii Poliţiei.

Aceștia mai spun că imediat după ce și-au dat seama că lucrurile devin violente în interiorul apartamentului, echipele de la faţa locului au început să spargă uşa cu un berbec, în paralel altă echipă intrând pe o fereastră.

ADVERTISEMENT