Sporturi

Final de carieră pentru Badr Hari? Marocanul a fost prins dopat și riscă o suspendare uriașă

30.01.2019 | 09:15
Badr Hari ar putea fi suspendat preț de patru ani de zile

Lumea luptelor s-a trezit în plin șoc după ce s-a aflat că Badr Hari și-ar putea încheia cariera mult mai repede. Finalul ar putea veni pentru marocan în urma unei suspendări record. Luptătorul a fost prins dopat și riscă acum o pedeapsă zdravănă din partea Federației internaționale. Hari a fost depistat pozitiv alături de Hesdy Gerges și presa din Olanda scrie să suspendările celor doi vor fi unele record.

Abia revenit în lumea kickboxingului după o perioadă petrecută în spatele gratiilor, Badr Hari a fost prins la un control antidoping cu o substanță interzisă în organism. Au apărut deja speculații conform cărora marocanul ar fi fost depistat pozitiv cu cannabis. Nu mai puțin de 4 ani de zile riscă acum luptătorul să stea departe de sportul care l-a făcut celebru, pedeapsă care i-ar aduce, în mod categoric, finalul carierei sale profesioniste.

Final de carieră pentru Badr Hari. Badr
Badr Hari a stat 3 luni de zile la închisoare

Final de carieră pentru Badr Hari?

În luna martie a anului trecut, cel poreclit „băiatul cel rău” al kickboxing-ului se întorcea în ring! Badr Hari îl învingea la puncte chiar pe egipteanul Hesdy Gerges la gala Glory 51 de la Rotterdam. Lumea luptelor a aplaudat la scenă deschisă come back-ul marocanului care s-a petrecut după doi ani de zile. Mai mult de atât, în această lungă pauză, Hari a stat și 3 luni la închisoare după ce a agresat un om de afaceri. Badr Hari slăbise în jur de 15 kilograme pentru meciul cu Gerges și arăta lumii că încă mai are un cuvânt de spus în ring.

De-a lungul timpului, Badr Hari a luptat în 120 de partide din care a reușit să câștige nu mai puțin de 107. 92 dintre ele s-au terminat înaintea ultimului gong, marocanul reușind să-și facă adversarul knock out. De 13 ori a fost învins, ultima oară, Hari fiind făcut KO în 2016 de Rico Verhoeven.

  • 9 meciuri a pierdut prin knock out Badr Hari în întreaga carieră