Nu numai că „Lupii galbeni” au avut un avantaj numeric pe teren, dar imediat după prima eliminare suferită de Sepsi, Alexandru Tudorie a reușit să înscrie spectaculos cu călcâiul.
Fotbaliștii Petrolului Ploiești s-au făcut de râs în duelul din deplasare cu Sepsi, pentru că au avut timp de 50 de minute nu mai puțin de doi jucători în plus pe teren și un avantaj de un gol.
Covăsnenii au reușit să egaleze în minutul 89, prin Andres Dumitrescu. Lăsat liber la marginea careului, fotbalistul lui Sepsi a prins un șut bun, fără speranțe pentru Lukas Zima.
„Lupii galbeni” au plimbat mingea pe toată durata părții secunde a meciului, fără să își facă multe ocazii importante de a marca, iar jucătorii au fost pedepsiți pentru felul în care au tratat meciul, deși aveau toate argumentele pentru a se impune lejer.
Daniel Chiriță, fostul fotbalist român implicat acum la echipa din provincie, a vorbit în exclusivitate la emisiunea „SUFLET DE RAPIDIST” despre situația de la Petrolul Ploiești:
„Nu există desființare sau faliment la Petrolul. De la început știau ai noștri că nu va fi ceva serios. Sunt pe lângă echipă niște oameni care ajută clubul. Ajută Petrolul, nu cu sume mari, dar o țin în viață. Nu știm cât o să îl țină, dar momentan supraviețuiesc”.
„Consiliul Județean face eforturi foarte mari. Domnul primar am văzut postarea dânsului că va căuta soluții pentru echipă, am văzut și pe noul președinte al Consiliului Județean că se va implica.
Sper să se întâmple și promisiunile lor sunt convins că vor aduce și fapte. Ca să poți să ai stabilitate până la vară ne trebuie 1,5 milioane, 2 milioane, cam pe acolo.
Nu există riscul de a nu termina campionatul fără acești bani, nu se pune problema de așa ceva”, a mărturisit și Claudiu Tudor la emisiunea FANATIK SUPERLIGA.