Fotbal international

Final pentru Dembele pe Nou Camp? Francezul a început să-şi caute echipă

Autor: Sorin Dumitrescu | 25.07.2018 | 11:48
Final de drum pentru Dembele pe Nou Camp. Venirea brazilianului Malcom întăreşte ideea

Final de drum pentru Ousmane Dembele pe Nou Camp după venirea brazilianului Malcom? Cel puţin asta caută să sugereze presa spaniolă, care consideră că antrenorul Ernesto Valverde nu ar avea încredere în jucătorul francez, deşi îl are sub comandă încă din vara trecută. Dembele a fost şi ghinionistul de serviciu din lotul catalanilor, suferind două accientări serioase, care l-au ţinut luni de zile în afara gazonului. În plus, fire introvertită, el a avut probleme de adaptare, iar când a încercat să o facă a greşit din nou, alegând varianta cluburilor de noapte.

Aşa încât Valverde a preferat să caute în această vară o variantă viabilă pentru poziţia în care joacă Dembele şi deşi obiectivul era Willian de la Chelsea, pentru care Barca oferea 60 de milioane euro, în cele din urmă l-a suflat Romei pe Malcom de la Bordeaux, pentru 41 de milioane. Şi Dembele simte că antrenorul nu are încredere în el şi că nu este foarte dorit pe Nou Camp.

Final pentru Dembele pe Nou Camp? Valverde nici nu l-a băgat în seamă

“Această mutare pune sub semnul întrebării utilitatea lui Ousmane Dembele. Valverde nu pare să considere că fostul jucător al lui Dortmund se potriveşte perfect în sistemul său. Din acest motiv, Barcelona a făcut tot posibilul să îl ia pe Willian, de la Chelsea, pentru ca apoi să se reorienteze către Malcom” a scris cotidianul As.

Final de drum pentru Dembele pe Nou Camp. Francezul a ieşit campion mondial. În imagine alături de Kylian Mbappe

Final de drum pentru Dembele pe Nou Camp. Dembele a ieşit campion mondialFrancezul e convins că mutarea catalanilor are și un alt substrat: clubul nu va paria pe el pentru stagiunea viitoare. Un alt motiv de supărare pentru jucătorul venit de la Borussia Dortmund a fost faptul că Ernesto Valverde nu l-a felicitat după ce a devenit campionat mondial alături de naționala ”Cocoșului galic”. Acest lucru i s-a părut ca fiind intenţionat, tocmai pentru a sublinia faptul că el nu este un jucător important în planurile lui Valverde.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!