Iaca, m-a ajutat Dumnezeu să urmăresc cea de-a 16-a finală a unui Campionat Mondial. Îi mulțumesc! Începând cu 1966, am avut suficient timp să văd la lucru, cu stările de rigoare, 32 de echipe însumând peste 500 de mari fotbaliști. Am deschis ochii pe Bobby Charlton, căruia i-au urmat Pele, Beckenbauer, Mazzola, Riva, Cruyff, Kempes, Rossi, Maradona, Matthaeus, Romario, Zidane, Ronaldo cu dinți, Totti, Iniesta, Kroos, Modric, Mbappe și Messi. Ei au fost vedetele și eroii principali ai acestor meciuri de neuitat. Acum, realitatea acestei Cupe Mondiale este disputa Argentina – Spania. Au fost ele cele mai bune? Două echipe hispanice, cu mulți colegi de campionate și chiar de club. Dar una-i una, și alta-i alta. Colegialitatea și chiar prieteniile nu-și au locul la o asemenea miză.
Pe lângă fotbalul în sine, America lui Trump, cu concursul lui Infantino, a reușit încă o dată să demonstreze că nu se abate de la a-și demonstra sloganul politic MAGA. Și a reușit. Moda NBA a fost implementată și în fotbal. Bătaia pe bilete de 11.000 de dolari a fost pe undeva justificată. Show-ul oferit a fost unic. Poate că a reușit chiar să umbrească jocul în sine. Când mama naibii s-au mai văzut atâtea vedete pe metru pătrat care să se desfășoare în exprimare în asemenea hal?
Deși pe teren s-au aflat Messi, Yamal și jucători ai căror valoare depășește suma de 3 miliarde euro, parcă toți aceștia erau un pretext pentru un fastuos spectacol. Madonna, Justin Bieber, Laura Pausini, Robbie Williams, Shakira, Tom Cruise și feblețea mea Jennifer Hudson sunt cel puțin la fel de populari și mai box-office-cați ca Cucurella, să zicem.
Aceste nume de mari artiști au eclipsat toți jucătorii de pe teren. Excepție este doar Messi. A fost mărită până și durata pauzei, lucru nemaiîntâlnit, la 25 de minute. La dracu, dacă mai e vorba de fotbal, de regulamente! Mai contează ceva dacă însuși tartorul lumii Donald Trump este în tribune? Am avut senzația că ar putea oricând extrage de pe teren orice jucător. La Alcatraz cu ei! Așadar, meciul a fost în plan secund. Spania a început cu ce știe mai bine să facă: să paseze. În primele 15 minute au plimbat mingea ca mâțu’ ghemu’.
Messi n-a atins mingea decât prin minutul 17. De partea cealaltă, tânărul Yamal a fost mai activ, fiind la originea celor mai importante faze de atac spaniole. A avut ocazia de-a înscrie în minutul 5. În minutul 39, Oyarzabal șutează periculos, dar bătrânul portar argentinian, Martinez, reține cu siguranță.
În minutul 41, Martinez primește un galben pentru fault la Oyarzabal, iar în minutul 44 iese accidentat și intră veteranul Otamendi, care astfel bifează prezența numărul 139 în naționala Argentinei. Între timp îl vedem în tribună și pe legendarul Mick Jagger de la Rolling Stones. În pauză ne cântă și ne încântă vedete mai mari decât fotbaliștii.
Iese Gonzalez și intră Paredes la argentinieni. Urmează încă o schimbare, Montiel cu Molina. Scaloni caută soluții pentru presiunea spaniolă. Mută și de la Fuente în căutarea finalizării presiunii instaurate cvasi-total. Îi schimbă pe Fabian Ruiz și Oyarzabal cu Torres și Pedri. Spaniolii sunt peste tot. Și în fața porții lui Unai Simon și domină și la posesie. Iese Olmo, intră Merino. Spaniolii vor și pot mai mult decât Messi et comp. Ocaziile lor abundă, dar inspirația la finalizare lasă de dorit.
Minutul 67 aduce cea de-a doua pauză de hidratare. Îi vedem pe Beyonce și pe tenismenul Alcaraz în tribune, așa să ne mai umplem timpul. Campioana Europei a fost mai bună până acum decât campioana lumii. Ar fi nedrept ca Argentina să câștige. Mai știi? Mingea e rotundă. Încă nu a fost activat Lautaro Martinez, o adevărată armă secretă. De ce? Habar nu am. Poate îl păstrează pentru prelungiri. Luis de la Fuente îl trimite pe Nico Williams pe teren, în locul lui Baena. Va înscrie, Nico?
Dominarea Spaniei continuă. Portarul Dibu Martinez e din nou omul meciului. În minutul 82 e tot 0-0. Enzo Fernandez este penalizat cu un galben de arbitrul sloven Slavko Vincic. Se joacă în terenul Argentinei. Tensiunea crește. Toți vor să câștige, singurul impasibil din stadion este însuși Donald Trump. Sunt curios cui îi va înmâna trofeul? Oare ce va spiciui la final.
2 miliarde de oameni așteaptă momentul. Printre ei și iranieni, venezueleni, dar și inuiții groenlandezi. Trage Rodri în tribune, acolo unde se află și Ramos, Puyol, Iniesta, Xavi, foști campioni mondiali. Messi este faultat și era cât pe-aici să se spargă bibeloul. N-a pățit nimic, dar nici n-a făcut nimic. Mai așteptăm prelungirile?
Imediat Enzo Fernandez primește un carton rouge și este eliminat la un fault imbecil asupra lui Cubarsi. Argentina este în zece pe teren. Nasol, în eventualitatea prelungirilor. Este minutul 90. Sunt 4 minute de prelungiri. Fault la 18 metri. Execută Spania. Ultima șansă de-a înscrie, o vor face? Yamal se pregătește să execute. Dacă înscrie devine erou. Bate excelent la vinclu, dar Dibu este din nou la post. Clar, e cel mai bun de pe teren. Am mai spus-o și repet.
Avem prelungiri. Cu ce vom mai fi uimiți în următoarele 30 de minute? Sunt tare curios. E ora 00:20. Mi-e somn, dar nu cedez. Trebuie să termin cronica. Mi-e și sete și foame. Mă uit la Cucurella ăsta. Cum naiba vede întreaga minge cu părul de-l are? I se fâlfâie, dar pasează bine la 10 metri. Nu mai mult.
Nico Williams are o mare ocazie. Apără impenetrabilul portar Martinez. Zici că-i făcut pentru finale Mondiale. Ușor, ușor, jocul Argentinei suferă. Este de-a dreptul chinuitor. Nico Williams era cât pe ce să mă confirme, înscriind. Golul a fost anulat. N-am înțeles de ce? Messi și compania, nu au tras niciun șut pe spațiul porții, dacă vă puteți închipui! Ies Laporte și Rodri, intră Eric Garcia și Zubimendi.
Se joacă la o singură poartă. Spania contra Dibu Martinez. Nebunul ăsta este în stare să facă față Spaniei de unul singur. Șansele Argentinei nu pot fi decât penaltiurile. Suporterii sud-americani speră și cântă. Messi mai atinge încă o dată mingea. Este a 9-a oară. Se termină și prima repriză de prelungiri. Oare ce-o face Shakira? Dar Madonna?
Nici nu începu bine repriza a doua de prelungiri și F. Torres înscrie pentru Spania. Finalmente. Era culmea să nu fi fost așa! Meritat, binemeritat. Rezervele Spaniei, Williams și Torres și-au făcut datoria. Spiritele se încing. Messi are sclipiri și trage primul șut, mai degrabă centrare, la poarta spaniolă.
Mai sunt 5 minute. Vor rezista spaniolii, sau vor mai înscrie? Atenție, s-a trezit “micul monstru”, Messi. Să fie prea târziu? Ocazie Argentina în minutul 120. Să meargă ulciorul argentinian infinit la apă? Presiune la poarta Spaniei. Ocazie imensă în minutul 122. Final de Finală Mondială. SPANIA E CAMPIOANĂ!
O finală frumoasă în a doua jumătate și în prelungiri. O victorie a celui mai bun fotbal din lume. O victorie așteptată, poate, chiar și de către argentinieni. Messi nu este golgeter și n-a câștigat trofeul. Rămâne totuși unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. S-a terminat o epocă și un duel CR7 vs Messi. Ce va urma? Poate un altul Mbappe vs Yamal. Om trăi și vom vedea. Bravo Espana! Bravo SUA! Finala a mai spălat parcă din rușinea acestui ghiveci de competiție. Totul e bine când se termină cu bine, nu-i așa?