După ce a făcut „spectacol” în această vară la finala Campionatului Mondial al Cluburilor, Donald Trump și-a lăsat amprenta asupra unui alt eveniment important din lumea sportului. Președintele Statelor Unite a ales să fie prezent la finala turneului masculin de simplu de la US Open, dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz.
Finala US Open a fost amânată cu aproximativ 40 de minute, deoarece fanii nu au reușit să ajungă la timp în tribune. „Vinovat” a fost Donald Trump, deoarece organizatorii au fost nevoiți să implementeze măsuri dure de securitate. Din acest motiv, s-au creat cozi imense la intrarea în stadionul Arthur Ashe.
„Ca urmare a măsurilor de securitate implementate și pentru a ne asigura că fanii au destul timp să ajungă pe scaune, am amânat ora de start a meciului”, au precizat organizatorii US Open într-un comunicat de presă. Finala ar fi trebuit să înceapă la ora locală 14:00 (21:00 în România).
În momentul în care a ajuns în tribune, Donald Trump a salutat o arenă care era aproape goală, deoarece marea majoritate a fanilor se afla încă în afara stadionului. O reacție mai puternică a existat în momentul în care chipul președintelui SUA a apărut pe ecran în timp ce era intonat imnul.
Cei mai mulți dintre fani l-au huiduit pe Donald Trump, însă au existat și suporteri care l-au aclamat pe acesta. Președintele SUA a zâmbit în momentul în care a auzit că unii dintre fani îl contestă. Ultima finală de US Open la care Donald Trump a participat a fost cea din 2015, când Novak Djokovic l-a învins pe Roger Federer. În anul următor, omul de afaceri avea să își înceapă primul mandat de președinte.
Organizatorii turneului se așteptau ca o parte dintre fani să îl conteste pe Donald Trump, iar din acest motiv au lansat un avertisment pentru televiziunile care se ocupă de transmiterea finalei. Acestora li s-a recomandat „să se abţină de la prezentarea oricăror perturbări sau reacţii ca răspuns la prezenţa preşedintelui”.