Fotbal international

S-au aflat ultimele 4 echipe calificate la Euro 2020. Cum arată grupele la Turneul Final

13.11.2020 | 00:40
Sau aflat ultimele 4 echipe calificate la Euro 2020 Cum arata grupele la Turneul Final
ADVERTISEMENT

Joi, 12 noiembrie, s-au dispuatat finalele barajelor pentru calificarea la Euro 2020, în urma cărora am aflat ultimele 4 naționale care vor participa la Turneul Final din vara anului viitor.

Seara a debutat cu victoria Macedoniei de Nord pe terenul Georgiei și a continuat cu trei partide de infarct, cu răsturnări spectaculoase pe final și cu calificări obținute dramatic, în prelungiri sau la penalty-uri. Ungaria a fost condusă pe teren propriu de Islanda până în minutul 88 și a reușit să obțină victoria în minutul 90+2, Irlanda de Nord a egalat Slovacia în minutul 87 printr-un autogol al lui Skriniar, dar a primit un nou gol în prelungiri, în timp ce Serbia a fost eliminată la penalty-uri de Scoția, după ce egalase în ultimul minut al timpului regulamnetar de joc.

ADVERTISEMENT

În urma acestor rezultate, am aflat și configurația finală a grupelor Turneului Final, care se va avea loc în vara anului viitor. La București, pe Arena Națională, se vor disputa 3 partide din Grupa C și o optime de finală.

  • GRUPA A: Italia, Elveția, Turcia, Țara Galilor;
  • GRUPA B: Belgia, Danemarca, Finlanda, Rusia;
  • GRUPA C: Austria, Olanda, Ucraina, Macedonia de Nord;
  • GRUPA D: Anglia, Croația, Cehia, Scoția;
  • GRUPA E: Polonia, Spania, Suedia, Slovacia;
  • GRUPA F: Franța, Germania, Portugalia, Ungaria;
ADVERTISEMENT

Baraj EURO 2020, rezultatele finalelor

Joi, 12 noiembrie

  • Irlanda de Nord – SLOVACIA 1-2 (Skriniar 87 aut. / Kucka 17, Duris 110) – VEZI VIDEO

Min. 110: GOOOL SLOVACIA! Contraatac rapid al slovacilor, finalizat cu gol de Duris, care a șutat din marginea careului mare, pe jos, la colțul scurt. Irlanda de Nord – Slovacia 1-2.

Min. 87: GOOOL IRLANDA DE NORD! McNair pătrunde pe partea dreaptă, centrează pe 6 metri, de unde Skriniar are o intervenție nefericită și introduce balonul în proprie poartă. Irlanda de Nord – Slovacia 1-1.

ADVERTISEMENT

Min. 17: GOOOL SLOVACIA! Kucka profită de o gravă eroare a defensivei nord-irlandeze, scapă singur cu portarul și înscrie cu un șut plasat. Irlanda de Nord – Slovacia 0-1.

  • Serbia – SCOȚIA 1-1, 4-5 după penalty-uri (Jovic 90 / Christie 52) – VEZI VIDEO

Min. 90: GOOOL SERBIA! Corner pentru Serbia de pe partea stângă și Jovic aduce egalarea cu o lovitură de cap din mijlocul careului mare. Serbia – Scoția 1-1.

ADVERTISEMENT

Min. 52: GOOOL SCOȚIA! Ryan Christie deschide scorul cu un șut pe jos, de la marginea careului, mingea lovind bara înainte de a intra în plasă. Serbia – Scoția 0-1.

  • UNGARIA – Islanda 2-1 (Nego 88, Szoboszlai 90+2 / Sigurdsson 11) – VEZI VIDEO

Min. 90+2: GOOOL UNGARIA! Szoboszlai ia o cursă pe cont propriu din jumătatea ungară de teren și șutează formidabil de la 25 de metri, fără nicio speranță pentru portarul islandez. Ungaria – Islanda 2-1.

Min. 88: GOOOL UNGARIA! Învălmășeală în careului oaspeților, mingea ajunge la Nego, intrat pe teren de numai 4 minute, care înscrie din 6 metri. Ungaria – Islanda 1-1.

Min. 11: GOOOL ISLANDA! Sigurdsson execută o lovitură liberă de la marginea careului mare, portarul Gulacsi scapă mingea printre mâini și aceasta intră în plasă. Ungaria – Islanda 0-1.

  • Georgia – MACEDONIA DE NORD 0-1 (Pandev 56) – VEZI VIDEO

Macedonia de Nord a câștigat cu 1-0 în Georgia, prin golul marcat de veteranul Goran Pandev în minutul 56, și s-a calificat în premieră la un Turneu Final al Campionatului European.


Joi, 12 noiembrie, se vor afla numele ultimelor patru echipe care vor participa vara viitoare la turneul final al EURO 2020, competiţia care ar fi trebuit să se deruleze în această vară, dar din cauza pandemiei de coronavirus a fost mutată în 2021 sub aceeaşi titulatură.

Din păcate, deşi ne-am dorit cu toţii acest lucru, România nu se va afla printre cele opt echipe naţionale care îşi vor disputa aceste ultime patru locuri calificante. Naţionala noastră a pierdut în octombrie la Reykjavik, 1-2 în faţa Islandei, în semifinalele barajului şi astfel insularii vor merge la Budapesta pentru meciul decisiv cu Ungaria.

Am ratat o ultimă şi uriaşă oportunitate de a fi prezenţi la turneul final la care suntem ţară co-organizatoare, cu patru meciuri ce ar urma să fie găzduite de Arena Naţională din Bucureşti în grupa C plus o optime de finală, dacă, bineînţeles, virusul nu va da peste cap planurile UEFA şi turneul final nu va fi mutat într-o singură ţară.

Echipe naţionale din toate diviziile Ligii Naţiunilor joacă finalele pentru barajul EURO 2020

Aşadar, se vor juca joi seară patru meciuri decisive. Foarte interesant este faptul că, pentru a valoriza la maxim importanţa noii competiţii care este creaţia sa, UEFA a decis să acorde şanse echipelor din toate cele patru divizii ale Ligii Naţiunilor ajunse prin acest criteriu să joace pentru calificare.

Ceea ce probabil nu s-ar fi întâmplat niciodată, naţionale precum Georgia şi Macedonia de Nord, care se vor întâlni în meci direct, vor lupta pentru prima lor prezenţă din istorie la un turneu final major şi una dintre ele va cunoaşte această imensă bucurie.

Serbia – Scoţia şi Ungaria – Islanda sunt meciurile vedetă

Cele patru meciuri sunt: Georgia – Macedonia de Nord, Irlanda de Nord – Slovacia, Serbia – Scoţia şi Ungaria – Islanda. Se joacă un singur meci, pe terenul primei echipe şi dacă după 90 de minute va fi egalitate se va intra în două reprize de prelungiri sau se va putea ajunge la executarea de lovituri de departajare.

Cele mai atractive partide se anunţă a fi Serbia – Scoţia şi Ungaria – Islanda. Echipele organizatoare se anunţă a fi favorite, însă nu au deloc meciuri uşoare. Scoţia se află într-unul dintre cele mai bune momente ale ei după foarte mulţi ani, fiind neînvinsă de opt meciuri.

E drept că sârbii au mulţi jucători de top la cluburi mari din Europa şi experienţa şi valoarea unor Milinkovic-Savic, Kolarov, Mitrovic sau Tadic, ultimul în dubiu dacă va putea fi recuperat după infectarea cu COVID 19, poate fi decisivă. Va lipsi explozia tribunelor, ştiut fiind că sârbii au unii dintre cei mai înflăcăraţi fani, de multe ori şi la propriu.

Ungaria, sub conducerea selecţionerului italian Marco Rossi, a obţinut câteva rezultate remarcabile şi are în tânărul Dominik Szoboszlaide la Salzburg noua vedetă, cel care a preluat ştafeta de la veteranul Balasz Dzsudzsák. Ungaria a câştigat fără să forţeze semifinala cu Bulgaria, jucată la Sofia, şi pare a avea forţa să doboare şi foarte experimentata naţională a Islandei, cu foarte mulţi jucători trecuţi bine de 30 de ani.

ADVERTISEMENT
Tags: