Fotbal Club Rapid S.A., entitatea juridică care a gestionat echipa giuleșteană în epoca George Copos și, ulterior, în perioada Valerii Moraru, se află în faza finală a procedurii de faliment. După aproape un deceniu de procese, insolvență și blocaje administrative, societatea care a marcat una dintre cele mai strălucite perioade din istoria Rapidului se pregătește să dispară oficial din peisajul juridic.
Într-un raport de activitate depus la Tribunalul București, pe 22 mai 2025, lichidatorul judiciar a solicitat acordarea unui ultim termen de judecată pentru vineri, 30 mai 2025. Cu această ocazie, se va cere închiderea oficială a procedurii de faliment și radierea Fotbal Club Rapid S.A. din Registrul Comerțului.
Unul dintre ultimele obstacole în finalizarea dosarului a fost imposibilitatea distribuirii integrale a sumelor datorate creditorilor salariați, în special jucători străini.
Potrivit raportului, lichidatorul a precizat: „Subscrisa nu am reușit să identificăm toți cei 119 salariați pentru a putea distribui sumele în conformitate cu planul de distribuire. De la ultimul termen de judecată, am căutat în arhiva debitoarei informații cu privire la datele creditorilor salariați, însă fără succes”.
Majoritatea salariaților neidentificați sunt jucători străini, iar fondurile destinate acestora nu au fost reclamate în termenul legal. Lichidatorul a anunțat că va depune suma de 266.832,66 lei în contul special al UNPIR (Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România) – Filiala București, conform legii insolvenței.
Această sumă reprezintă fonduri nerevendicate, iar UNPIR va putea gestiona eventualele solicitări viitoare ale creditorilor care își pot dovedi creanțele prin documente legale (contracte, sentințe, poziții din tabelul creditorilor).
După transferul fondurilor, lichidatorul va întocmi situațiile financiare finale și raportul final de activitate, care vor fi supuse aprobării adunării creditorilor. Ulterior, se va cere instanței închiderea oficială a procedurii și radierea societății.
Lichidatorul a precizat în explicațiile date instanței că a apelat inclus la LPF pentru a obține datele de contact ale jucătorilor străini, dar fără efect:
”Am purtat telefonic discuții cu dl. Av. Mincu Paul, avocat în cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal în încercarea de a ne oferi informații cu privire la adresele jucătorilor însă fără succes, dânsul nemaiavând contactele și adresele jucătorilor având în vedere că aceștia au fost cumpărati de alte echipe din alte țări de foarte mult timp”.
FANATIK a dezvăluit, în decembrie 2024, că fotbaliștii și oficialii înscriși la masa credală a SC Fotbal Club Rapid SA au recuperat doar 25% din sumele datorate. Printre aceștia se numără Cristi Săpunaru, Daniel Niculae, Viorel Moldovan și Daniel Pancu.
Lichidatorul judiciar a încercat să recupereze de la Clubul Sportiv Rapid suma de 2.725.530 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile, însă demersul a fost respins de instanțe.
În perioada în care s-a aflat sub patronajul lui George Copos (1992–2013), Rapid a traversat cea mai prolifică etapă din istoria sa. Giuleștenii au cucerit două titluri de campioană (1999, 2003), două Cupe ale României (1998, 2002), trei Supercupe ale României (1999, 2002, 2003), au bifat șapte clasări pe podiumul Ligii I și au atins sferturile de finală ale Cupei UEFA în 2006.
Societatea s-a transformat în vara lui 2006, când s-a înființat SC FC Rapid București SA, o societate comercială pe acțiuni. În decembrie 2012, clubul a declanșat procedura de intrare în insolvență, având datorii de 33,5 milioane de euro înscrise la masa credală. În vara lui 2013, George Copos s-a retras și și-a cedat acțiunile lui Adrian Zamfir. Peste doar un an, clubul a fost preluat de Valerii Moraru.
Echipa a intrat apoi într-un declin accentuat, iar în 2016 societatea a intrat în faliment. Printre cei care au votat pentru această decizie s-au numărat Cristi Săpunaru, Daniel Niculae și Viorel Moldovan.
Lichidatorul judiciar a încercat să recupereze de la Clubul Sportiv Rapid suma de 2.725.530 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile, însă demersul a fost respins de instanțe. La momentul falimentului, datoriile totale ale clubului se ridicau la 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane de euro.
În vara anului 2017, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, a fost lansat proiectul Academia Rapid, înscris în Liga a IV-a. Echipa a obținut dreptul de folosire a siglei, culorilor și denumirii „Rapid” printr-un contract de licențiere, devenind reprezentanta legală a brandului în competițiile oficiale.
În 2018, Academia Rapid a câștigat licitația pentru marca „Rapid”, adjudecând-o pentru 406.800 de euro, și și-a schimbat denumirea în FC Rapid 1923. În 2021, echipa a revenit în Superliga, iar din 2022 a intrat în era Dan Șucu, alături de Victor Angelescu, cu obiectivul de a reconstrui clubul pe baze solide și moderne.