Sport

Finanţatorul lui Hermannstadt, reacţie elegantă după scandalul de arbitraj cu CFR Cluj! Mesaj pentru Dorinel Munteanu. Exclusiv

Hermannstadt a pierdut cu 0-1 meciul cu CFR Cluj după ce le-a fost anulat un penalty cu VAR în prelungiri. Finanţatorul Claudiu Rotar a avut o reacţie elegantă după această controversă şi a avut un mesaj pentru Dorinel Munteanu.
17.02.2026 | 16:45
Finantatorul lui Hermannstadt reactie eleganta dupa scandalul de arbitraj cu CFR Cluj Mesaj pentru Dorinel Munteanu Exclusiv
Finanţatorul lui Hermannstadt, reacţie elegantă după scandalul de arbitraj cu CFR Cluj! Mesaj pentru Dorinel Munteanu. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Etapa 27-a din SuperLiga a fost umbrită de problemele de arbitraj. Radu Petrescu a stârnit un scandal uriaş cu golul anulat în Petrolul – FC Argeş, iar la Hermannstadt – CFR Cluj 0-1, gazdele au avut un penalty anulat în prelungiri de VAR.

Claudiu Rotar, mesaj de susţinere pentru Dorinel Munteanu!

Claudiu Rotar, finanţatorul celor de la Hermannstadt, a avut o scurtă reacţie pentru FANATIK vis-a-vis de controversa din meciul cu CFR Cluj. El a transmis şi un mesaj de susţinere pentru Dorinel Munteanu, în ciuda rezultatelor mai slabe din ultima perioadă:

ADVERTISEMENT

„Nu aş vrea să dau nicio reacţie vis-a-vis de arbitraj. Nu este treaba mea să comentez arbitrajul. În ceea ce îl priveşte pe Dorinel Munteanu, are susţinere totală din partea noastră”,  a declarat Rotar.

Hermannstadt a suferit patru înfrângeri în ultimele cinci etape şi rămâne penultima în SuperLiga, cu 17 puncte. Sibienii joacă etapa viitoare împotriva celor de la Csikszereda, un duel direct pentru evitarea retrogradării.

ADVERTISEMENT

Cristi Balaj, reacţie în cazul penalty-ului din ultimul minut: „Arbitrul trebuia să menţină decizia!”

Cristi Balaj, expertul FANATIK în arbitraj, susţine că Andrei Chivulete ar fi trebuit să nu îşi schimbe decizia după ce a fost chemat la VAR de Ovidiu Haţegan la faza din ultimul minut al meciului Hermannstadt – CFR Cluj:

ADVERTISEMENT

„Dacă arbitrul a considerat penalty la Păun, cu atât mai mult era obligat să fluiere penalty la ultima situație. Avem un apărător care sare asupra atacantului. Pune mâna stângă și dreapta pe atacant, dar mai mult stânga, pe atacant.

În condițiile în care arbitrul din camera VAR nu l-a chemat înainte, la Păun, în această fază, care a fost mai clară, nu avea voie să îl cheme. Sau, dacă l-a chemat, arbitrul trebuia să rămână pe poziție și să mențină decizia de a acorda lovitura de pedeapsă”, a declarat Cristi Balaj.

ADVERTISEMENT

„Ce să mai discutăm de gazon, de vreme. Sunt lucruri care s-au decis în ultima secundă. Trebuie să fie mai atenți, sunt foarte supărat, poate sunt mai supărat ca Dani Coman. Trebuie să aibă și ei puțin discernământ. Trebuie să fie mai atenți la deciziile cheie”, Dorinel Munteanu

  • 17 puncte a adunat Hermannstadt în 27 de etape
  • 10 decembrie 2025 este data la care a fost numit Dorinel Munteanu pe banca echipei