Fotbal international

Federaţia turcă a reacţionat după ce Mircea Lucescu a ratat calificarea la CM 2018 cu naţionala! Ce se întâmplă cu românul

UPDATE / Federaţia Turcă de Fotbal a luat poziţie după atacurile presei la adresa lui Mircea Lucescu, şefii de pe Bosfor dând asigurări că românul nu va fi destituit după ratarea...
11.10.2017 | 00:00
Federatia turca a reactionat dupa ce Mircea Lucescu a ratat calificarea la CM 2018 cu nationala Ce se intampla cu romanul

UPDATE / Federaţia Turcă de Fotbal a luat poziţie după atacurile presei la adresa lui Mircea Lucescu, şefii de pe Bosfor dând asigurări că românul nu va fi destituit după ratarea calificării la CM 2018: “Dorim să comunicăm faptul că zvonurile din presă nu reflectă realitatea şi negăm public veridicitatea acestora”, se arată în comunicatul Federaţiei turce.

Turcia a mai ratat o calificare la un turneu final de Cupă Mondială, iar selecţionerul Mircea Lucescu a fost criticat din nou în presă deşi s-a aflat la cârma naţionalei doar în ultimele patru partide din campania preliminară. După Finlanda – Turcia 2-2 – video cu golurile aici, comentatorul sportiv de la NTV, Mehmet Demirkol, l-a acuzat pe tehnicianul român că este confuz, dar consideră că nu el este vinovatul principal pentru ratarea calificării. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe GRUPA 1 pentru a vedea programul şi rezultatele din celelalte jocuri din preliminariile CM 2018! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi.

”Lucescu este un om inteligent, ştie fotbal şi are simţ pentru jucătorii brazilieni. Cu noi, însă, este confuz. Tipul a fost întotdeauna aşa, aceasta este metoda lui. Dacă problema este Lucescu, atunci dă-l afară şi adu pe altcineva. Dar eu nu cred că el este problema pentru această ratare. Nivelul jucătorilor noştri este mediocru şi nu avem un lider de echipă”, a spus Mehmet Demirkol.

Turcii au încheiat grupa pe locul 4 după Finlanda – Turcia 2-2

După meciul Finlanda – Turcia 2-2, Mircea Lucescu a afirmat că nu a avut prea mult timp la dispoziţie pentru a pregăti meciurile din finalul acestei campanii de calificare. ”Nu pot fi de acord că s-a greşit ceva în acest final de campanie. Am avut puţin timp să pregătesc meciurile. Este de remarcat că de fiecare dată am jucat mai bine în cel de-al doilea meci. Le-am dat şanse jucătorilor experimentaţi şi sunt mulţumit de ei”, a precizat tehnicianul român.

“Totuşi, eu sunt vinovat, nu jucătorii. Am mizat pe jucătorii experimentaţi, pe dorinţa lor de a juca poate ultimul turneu final din carieră. Împotriva Croaţiei a funcţionat, cu Islanda, nu. N-am avut nici timpul necesar să pregătesc foarte bine ultimele două meciuri. Poate dacă ordinea lor ar fi fost inversă, să fi jucat întâi în Finlanda şi apoi cu Islanda, lucrurile ar fi stat altfel.” 

”Dacă am fi jucat primul meci cu Finlanda şi apoi am fi întâlnit Islanda era mult mai bine. Cred că Islanda nu ne mai bătea. Islandezii nu joacă un fotbal plăcut, ei se bazează foarte mult pe forţa fizică. Jucătorii mei au venit total nepregătiţi pentru meciul cu Islanda. Ce s-a întâmplat în aceste patru partide este o lecţie pentru mine şi pentru jucători”, a comentat Lucescu.

Turcia a ratat pentru a patra oară consecutiv calificarea la un turneul final al Cupei Mondiale, încheind pe locul patru cu 15 puncte. Cu Mircea Lucescu pe bancă în ultimele patru partide din preliminarii, Turcia a obţinut următoarele rezultate: 0-2 cu Ucraina, 1-0 cu Croaţia, 0-3 cu Islanda şi 2-2 cu Finlanda. Din grupa I, la turneul final din Rusia s-a calificat Islanda, iar Croaţia va juca la baraj. Turcia a participat ultima dată la o Cupă Mondială în 2002, atunci când a terminat pe locul 3.