Cele mai citite

S-a anunţat când sunt funeraliile lui Astori! Cine suportă cheltuielile

Decesul căpitanului squadrei viola încă ţine sub stare de şoc fotbalul italian. Fiorentina a anunţat când va avea loc înmormântarea lui Davide Astori.
05.03.2018 | 16:26
S-a anunţat când sunt funeraliile lui Astori! Cine suportă cheltuielile
ADVERTISEMENT

Florenţa a devenit un oraş al tristeţii. Suporterii continuă să se perinde, fără oprire, în faţa stadionului Artemio Franchi, iar în dreptul porţii principale deja locul s-a transformat într-un uriaş altar, cu mii de candele, lumânări, flori, bannere şi fotografii ale căpitanului plecat atât de brusc din familia Fiorentinei.

Fraţii Della Valle, patronii clubului, nu se aflau în ţară la momentul tragediei şi au sosit în cea mai mare grabă, ei preluând tot ceea ce ţine de momentul înmormântării jucătorului. Corpul acestuia va fi adus, după efectuarea autopsiei, programată pentru marţi dimineaţă, la Coverciano, unde i se va putea aduce un ultim omagiu din partea lumii fotbalistice din Peninsulă.

ADVERTISEMENT

Patronii Fiorentinei s-au întors de urgenţă în ţară

Înmormântarea va avea loc joi, a fost făcut anunţul oficial din partea clubului, iar slujba religioasă va avea loc la Biserica Sfintei Cruci. Dar încă se mai sondează posibilitatea ca slujba să se poată ţine afară, pentru că biserica sigur se va dovedi neîncăptătoare faţă de numărul celor care vor dori să fie prezenţi.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri