Etapa cu numărul 30 din Serie A a adus un duel interesant, între Fiorentina și Inter, două echipe care se luptă pentru obiective total diferite. Chiar și așa, echipa lui Cristi Chivu (45 de ani) nu a reușit să plece cu toate cele 3 puncte din Toscana.
Final de meci – Inter remizează pe terenul Fiorentinei, scor 1-1, și mai are doar 6 puncte avans în fața rivalei AC Milan.
Min. 90+5: Esposito ratează o ocazie uriașă, șutul său din interiorul careului fiind respins de De Gea.
Min. 80: Excelent servit în careu de Ndour, Gudmundsson șutează prost dintr-o poziție foarte bună.
Min. 77 -: GOOOL Fiorentina! Gudmundsson șutează plasat, Sommer respinge în față, dar Ndour urmărește inteligent mingea și înscrie în poarta goală.
Min. 72: Sommer are o intervenție salutară la reluarea lui Ndour.
Min. 67: Inter ține în frâu jocul, dar fazele de poartă lipsesc cu desăvârșire în partea a doua.
Min. 46: A început repriza secundă.
Min. 45+1: Final de primă repriză.
Min. 39: Același Moise Kean marchează de această dată, dar reușita acestuia a fost anulată pentru un offside.
Min. 29: Moise Kean ratează o ocazie uriașă de gol, după ce mingea lovită de atacantul Fiorentinei, în cădere, trece pe lângă poarta oaspeților.
Min. 21: Albert Gudmundsson trimite o lovitură de cap care trece puțin pe lângă bara stângă.
Min. 6: Un nou gol pentru Inter. Barella este cel care trimite mingea în poartă, dar reușita este anulată din cauza unui offside.
Min. 1: GOOOL Inter! Esposito a deschis scorul după doar 45 de secunde de la startul jocului. Lovitură de cap perfectă la centrarea din partea lui Barella.
Min. 1: A început meciul.
Cristian Chivu are 3 absențe de marcă pentru partida cu Fiorentina. Antrenorul Interului nu-i va putea folosi din cauza accidentărilor pe Alessandro Bastoni, Lautaro Martinez și Henrikh Mkhitaryan.
Interul lui Cristi Chivu și-a luat un avans considerabil față de urmăritoarele din Serie A. Deși au obținut un singur punct din ultimele două partide, contra lui AC Milan și Atalanta, „nerazzurri” continuă să fie la opt puncte distanță de locul al doilea, asta după ce și „diavolii milanezi” au făcut un pas greșit contra lui Lazio.
De această dată, Internazionale va întâlni o echipă din partea opusă a clasamentului, iar echipa lui Cristi Chivu a avut mare succes cu astfel de formații în acest sezon. Deși nu a reușit să câștige prea multe meciuri cu echipele mari, Inter a strălucit cu formațiile mai slab cotate, iar acest lucru îi poate aduce chiar titlul de campioană. De partea cealaltă, Fiorentina a avut mari probleme în acest sezon, însă în ultima perioadă a început să adune puncte în clasament și a izbutit să iasă din zona de retrogradare.
În prezent, formația „viola” are un moment de respiro după ce s-a distanțat la patru puncte de Cremonese, prima echipă sub linia roșie. Fiorentina tocmai a câștigat meciul direct cu 4-1, însă mai are de luptat pentru a fi sigură că va rămâne în Serie A și în sezonul următor.
De partea cealaltă, Inter rămâne într-o poziție foarte bună, deși Napoli a redus distanța cu cinci puncte în ultimele două etape. Formația lui Chivu se află la 8 puncte de locul al doilea și la 9 puncte de locul al treilea, echipele de pe podium fiind singurele formații care mai pot emite pretenții la titlul de campioană.
Inter este clar în avantaj privind meciurile directe. În ultimele cinci partide care au avut loc între cele două formații, Fiorentina a obținut o singură victorie, cu 3-0, în rest a pierdut de fiecare dată. Partida din acest tur de campionat a fost una dificilă, iar tabela a rămas neschimbată până în minutul 66, însă scorul final a fost 3-0 pentru echipa lui Chivu.
Iată scorurile înregistrate la precedentele jocuri directe din campionat:
Fanii fotbalului italian din România pot urmări partida Fiorentina – Inter pe Digi Sport 2 și Prima Sport 2. Cele două posturi vor transmite în direct întâlnirea programată duminică, 22 martie, de la ora 21:45.
Dar, cele două canale tv se văd și online, live stream pe platformele Digi Online, PrimaPlay și Orange TV Go. Astfel, telespectatorii care preferă să vadă meciul pe internet au posibilitatea, dar doar cu abonament la una dintre cele trei platforme.
Fără doar și poate, Inter e marea favorită în meciul din etapa cu numărul 30. Cota la victorie pentru formația lui Cristi Chivu este de 1.65, în timp ce gazdele au o cotă de 5.00 pentru succes. Rezultatul de egalitate are o cotă de 4.30.
Din ultimele cinci meciuri, putem observa că o singură dată s-a întâmplat ca ambele echipe să marcheze, iar forma Fiorentinei nu promite o forță ofensivă extraordinară. Pentru pariul „Nu marchează ambele”, cota este de 2.00, în timp ce un meci cu peste 3,5 goluri este cotat cu 2,85.
FANATIK îți aduce Fiorentina – Inter live text și video. Formațiile de start, desfășurarea partidei fază cu fază, marcatorii, clasamentul actualizat și statistici interesante găsești pe site-ul nostru.