„The Return of the Thrill Gavril 2” este evenimentul anului în boxul românesc. Ronald Gavril se pregătește intens pentru lupta din gala organizată de el și Anamaria Prodan prin intermediul „Gavril & Prodan Promotions”.
Ronald Gavril a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre gala „The Return of the Thrill Gavril 2”, care va fi organizată la București de această dată. Show-ul este live pe site-ul FANATIK.RO, de la ora 10:30, în fiecare zi de luni.
Sportivul și-a făcut publicul programul de pregătire pentru lupta cu Juan “Meteoro” Boada. Ronald Gavril a vorbit și despre sacrificiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului pentru a ajunge în boxul profesionist.
„Mă trezesc la 7 pentru primul antrenament de la 8 dimineața, care durează o oră și jumătate. După vin acasă, mănânc, mă odihnesc și după plec la al doilea antrenament, care durează două ore. Am două antrenamente pe zi, mă odihnesc și țin dietă în fiecare zi.
Sportul de performanță cere sacrifii. Nu suntem alergători de maraton, dar facem foarte multe sprinturi pentru că ne ajută în meci. Fac și sparring de trei ori pe săptămână cu adversari diferiți.
Acest meci înseamnă totul pentru mine, fac acest sport de la 15 ani. Sunt foarte mulți ani de muncă, doar 10 ani de muncă au fost în lotul olimpic al României. Am venit în America la 25 de ani pentru boxul profesionit și am avut multe meciuri aici”, a spus „Fiorul” Ronald.
„Totuși, acest meci este unul foarte special, pentru că lupt pentru titlul mondial la București. De asta spun că acest meci înseamnă totul pentru mine, este vorba de muncă și sacrificii. Campionii mari nu intră niciodată în luptă cu gândul că o să piardă.
Orice se poate întâmpla, dar eu sunt pregătit să dau totul ca centura să rămână în România. Am o mentalitate de campion, m-am pregătit luni de zile să dau totul. Boxul e un sport foarte dur, trebuie să fii foarte bine pregătit pentru că altfel e periculos.
Numele The Thrill mi l-a pus James Toney, marele campion și prietenul meu foarte bun. Eram fiorul, am făcut multe antrenamente la Los Angeles, iar James Toney a văzut ce fac la sparring cu adversarii și mi-a spus că mi se potrivește această poreclă.
Eu sunt fiorul și sunt foarte fericit de ce se întâmplă în România. Prima gală «Gavril & Prodan Promotions» a fost la Craiova, iar a doua este la București. Sperăm să facem cât mai multe evenimente, iar eu și promoția să îi ajutăm pe copii din România să facă pasul la boxul profesionist.
Avem nevoie și de ajutorul românilor, pentru că singuri nu putem. Avem nevoie de oameni care să fie lângă noi, așa putem să construim cât mai mulți campioni. De multe ori mă întreb de ce tinerii români trebuie să părăsească România și să plece în Canada, America să devină campioni.
De ce nu putem să construim campioni în România? Este foarte trist că tinerii campioni părăsesc țara și vin în America, unde sunt singuri. Știu cât de greu mi-a fost mie să ajung în America. Au fost oameni care m-au ajutat să merg în America”, a mai spus Ronald Gavril.
„Am avut unde să dorm în America, însă am avut momente foarte grele când nu am avut unde să stau și a trebuit să părăsesc America și să mă întorc în România. Am avut momente grele, am rămas fără locuință în Los Angeles, dar nu am dormit pe străzi.
Am fost la un pas să mă întorc în România sau să îmi găsesc și un alt job. În 2012 s-a întâmplat, însă nu m-am gândit să mă las de box. Mergeam la sparring și câștigam cu orice adversar, am zis că nu pot să renunț la cât de bun sunt.
După momentul acela am avut oameni care m-au ajutat să merg mai departe. Nu este ușor să vii într-o țară în care nu cunoști pe nimeni și să plătești chirie. Gene Kilroy a fost managerul lui Muhammad Ali, a fost la mine în sala și mi-a urat succes.
Sunt prieten cu el de mulți ani, ne-am cunoscut prin antrenorul meu. Oamenii bun se unesc tot timpul. Majoritatea campionilor mă susțin, Floyd Mayweather a transmis un mesaj pentru toți românii.
Eu și Floyd Mayweather ne-am întâlnit în Vegas în 2013, am semnat un contract cu el. E rodul muncii mele, a fost o muncă titanică. Puteam să plec, să revin în România și să fac bani, însă eu am ales să rămân serios și să mers la sală.
Îi aștept pe români într-un număr cât mai mare la gală. O să vadă un box de calitate și nu o să le pară rău, sper să vină cât mai mulți români. Adversarul meu vine să câștige, așa sunt latinii. E exact ce vreau pentru că trebuie să alerg foarte mult după el”, a încheiat iubitul Anamariei Prodan.