Săptămâna trecută s-au efectuat percheziții în județul Argeș, la două firme de închirieri auto și la domiciliile patronilor acestora, cercetările fiind făcute de Parchetul General. Anchetatorii au căutat actele de închiriere a mașinilor pe care Călin Georgescu le folosește la diverse evenimente. De exemplu, la un miting AUR din 1 martie, Georgescu a venit într-o mașină cu numărul de înmatriculare FLY, despre care procurorii susțin că a fost închiriată de la Flamicom Impex SRL din Pitești.
De asemenea, aceștia caută dovezi care să arate că mașinile folosite de Călin Georgescu în ultimele luni ar fi fost achiziționate de firma argeșeană și apoi închiriate. Flamicom Impex, care vinde mașini noi și second-hand, este dealer Dacia, Renault și Nissan, dar se ocupă și cu închirierea autoturismelor. Candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale a fost respinsă, duminică, de Biroul Electoral Central.
Numele Flamicom Impex SRL apare ca pârât într-un dosar înregistrat pe 17 ianuarie 2023 la Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, al cărui obiect este „acțiune în răspundere contractuală”, iar reclamant figurează o societate comercială care a cumpărat un autoturism de la Flamicom, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată. Avocatul firmei reclamante a depus la dosar un set de înscrisuri şi a învederat că este vorba de încă 3 ordine de reparaţii şi că, la acest moment, maşina este în service din data de 11.10.2023, clienta sa neputându-se folosi de aceasta.
Consilierul juridic al Flamicom Impex SRL a arătat că solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri şi că nu se opune la expertiză, cu toate că nu ştie dacă este relevantă în contextul în care societatea, în calitate de vânzător, a respectat toate prevederile legale în materie de garanţie comercială şi, aşa cum a precizat şi în întâmpinare, au fost 8 intervenţii, din care 4 au fost nejustificate, respectiv, schimburi de ulei sau filtre.
În dosar se arată că, în toate înscrisurile făcute, dar şi în sesizările făcute, respectiv cele 8, către service, în perioada de garanţie, nu s-a vorbit niciodată de nefuncţionalitatea aparatului GPS, la acest moment încercând să se dovedească nefuncţionalitatea acestui aparat. De asemenea, s-a arătat că şi în cuprinsul obiectivelor la raportul de expertiză se vorbeşte şi de acest aspect, dar şi de neoriginalitatea anvelopelor. Astfel, fiind multe elemente noi, care nu se regăsesc, şi nu s-au regăsit, în cererea de chemare în judecată, şi nici în sesizările făcute în perioada de garanţie de reclamant, instanța a apreciat că obiectivele la raportul de expertiză nu pot fi stabilite la respectivul termen.
Avocatul firmei reclamante a menționat că înscrisurile depuse la dosar vin în completarea celorlalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, deoarece, aşa cum se poate observa, şi anterior au fost depuse planşe foto cu probleme de GPS şi probleme de martori aprinşi la bord. Astfel, până la acest moment, acesta a apreciat că s-au făcut în jur de 12 ordine de reparaţii în ceea ce priveşte autoturismul reclamantului în care se solicită verificări cu privire la aceste probleme.
Avocatul a mai arătat că problemele la mașina cumpărată de la Flamicom Impex SRL persistă, sunt aceleaşi probleme care persistă dinainte de începerea procesului, şi care, aşa cum s-a putut observa, acesta este motivul pentru care a depus al doilea set de ordin de reparaţii, după începerea procesului maşina poducând în continuare probleme, facând astfel să fie în imposibilitatea de-a fi utilizată pentru motivul pentru care a fost achiziţionată.
Avocatul a specificat că le-a depus la dosarul cauzei în data de 18.03.2024 şi le susţine aşa cum sunt ele arătate în scris, respectiv: expertul urmează să verifice starea şi funcţionarea autoturismului, în mod general şi raportat la defecţiunile şi imperfecţiunile semnalate de reclamant de-a lungul timpului; expertul să verifice dacă există piese înlocuite la autoturism şi punctual interesează calculatorul de injecţie şi acumulatorul, respectiv, bateria; expertul să explice dacă aprinderea la bord a martorilor, precum şi lipsa de putere indică faptul că autovehiculul nu mai are ulei în motor.
Consilierul juridic al Flamicom a arătat că în obiectivele depuse apar anumite cerinţe care nu fac obiectul cererii de chemare în judecată. A arătat că, aşa cum sunt formulate obiectivele şi cum rezultă din cererea de chemare în judecată, de fapt, se reclamă o neconformitate a acestui autoturism. El a opinat că se putea cere la modul general ca expertul să vadă că autoturismul este conform cu cerinţele fabricantului şi nu trebuie luat fiecare sistem de frânare, de iluminare. A menționat că se solicită înlocuirea autoturismului pentru că acesta ar fi neconform.
Instanța a specificat că, dacă există disfuncţionalităţi uzuale sau defecte de fabricaţie, expertul să le identifice ca atare, iar dacă disfuncționalitățile identificate au drept cauze erori de utilizare şi în măsura în care această ipoteză se verifică, să indice în ce constau eventualele erori de utilizare. De asemenea, a cerut să se evalueze dacă intervenţiile de garanţie menţionate în cererile 1-8, respectiv intervenţiile 9-12 pentru care s-au depus la acest termen de judecată acte, au fost cauzate de defecte de fabricaţie ale bunului mobil litigios, să se precizeze dacă intervenţiile sunt uzuale raportat la natura bunului sau dacă au fost cauzate de utilizarea greşită a autoturismului, se menționează în dosarul consultat de FANATIK.
Consilierul juridic al Flamicom a precizat că raportul de expertiză este complet și cuprinzător, expertul răspunzând cu argumente pertinente și tehnice la fiecare obiectiv stabilit de instanța de judecată. În continuare, a menționat că, fără a aduce argumente tehnice, reprezentanta convențională a reclamantei încearcă să inducă în eroare instanța și să sugereze că expertul ar fi scris ceea ce se specifică în ordinele de reparații, fapt care este fals. Cu privire la abilitatea de a conduce și la culpa reclamantului, același reprezentant a menționat că concluziile raportului de expertiză sunt concludente în acest sens, fapt învederat și de faptul că raportul de expertiză a scos la lumină o serie de acțiuni ale reclamantului, cum ar fi că ascuns anvelopele, cu ocazia efectuării expertizei găsindu-se 4 roți explodate în portbagaj. Pe 20 februarie 2025, Judecătoria Râmnicu-Vâlcea a respins, ca neîntemeiată, acțiunea firmei reclamante.