News

Firma fiului lui Liviu Dragnea, amenințată cu falimentul. Ce s-a decis în dosarul în care penalitățile erau de 13 milioane de euro

Valentin, fiul fostului lider PSD Liviu Dragnea, controlează firma Nutrelo Group SA, care a acumulat datorii uriașe la o altă companie. Aceasta din urmă a apelat la instanță pentru achitarea restanțelor.
23.12.2025 | 12:01
Firma fiului lui Liviu Dragnea amenintata cu falimentul Ce sa decis in dosarul in care penalitatile erau de 13 milioane de euro
Liviu Dragnea își controlează afacerile prin intermediul fiului său, Valentin. Colaj: FANATIK, Sursa foto: vestea.net, Facebook
ADVERTISEMENT

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, vicepremier, președinte al Camerei Deputaților și ministru, a fost implicat în mai multe dosare în ultimii ani. În octombrie 2022, Dragnea, compania, Tel Drum și alte persoane fizice au fost trimise în judecată, Dragnea fiind acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și instigare la fraudă cu fonduri europene, iar prejudiciul a fost estimat la 20 milioane euro.

Debitul principal datorat de firma lui Valentin Dragnea a fost de aproape 10 milioane lei

La începutul uni octombrie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația DNA și a confirmat excluderea probelor obținute cu sprijinul SRI în dosarul Tel Drum. În noiembrie 2025, DNA a clasat dosarul privind vizita efectuată de Dragnea în 2017 la inaugurarea mandatului lui Donald Trump, în care Dragnea a fost acuzat de trafic de influență.

ADVERTISEMENT

Liviu Dragnea și-a controlat afacerile prin intermediul fiului său, Valentin, iar una din cele mai importante firme din portofoliul familiei este Nutrelo Group SA, al cărei domeniu de activitate este cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase. Lui Nutrelo Group Sa i s-a cerut recent insolvența, de către o altă firmă, Biochem SRL.

Dosarul a cărui materie este „faliment” a fost înregistrat pe 28 august 2025 la Tribunalul Teleorman, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată. Prin cererea înregistrată, creditorul Biochem SRL a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, împotriva debitoarei Nutrelo Group SA, reprezentată legal prin Valentin Dragnea, întrucât deţine o creanţă cu titlu de debit principal în valoare de 9.684.587,95 lei şi 68.054.821,45 lei (aproximativ 13,6 milioane euro) penalităţi, în baza relaţiilor contractuale derulate.

ADVERTISEMENT

După aproape trei săptămâni, la data de 19.09.2025 creditoarea Biochem S.R.L. a formulat cerere de renunţare la judecată, întrucât părţile au ajuns la o înţelegere asupra creanţei. La data de 22.09.2025 debitoarea Nutrelo Group S.A. a soliciat instanţei să ia act de cererea de renunţare la judecată formulată de către creditoare, exprimându-şi acordul expres cu privire la renunţare.

ADVERTISEMENT

Litigiul a încetat pe cale amiabilă

S-a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată având în vedere că litigiul a încetat pe cale amiabilă. Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale, instanţa a reţinut următoarele: Potrivit art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă: ,,Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă”. Potrivit alin (3) „dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.”

Potrivit art. 406 alin 4 Cod procedură civilă: „Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment , renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi(…)”. La termenul de judecată din data de 24 octombrie 2025 debitorul, prin apărător ales, a arătat că este de acord cu renunţarea la judecată şi solicită instanţei să ia act de cererea reclamantului.

ADVERTISEMENT

În dosar se arată că, întrucât consfinţirea acestui drept nu este condiţionată în cauză de acordul celeilalte părţi, conform art. 406 alin. (4) Cod procedură civilă, deoarece cererea de renunţare a fost făcută până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, instanţa va da efect actului de dispoziţie al părţii, pronunţând o hotărâre potrivit art. 406 alin. (6) Cod procedură civilă.

Firma fiului lui Liviu Dragnea ara datorii de peste 76 milioane lei

Față de principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, potrivit art. 406 din Codul de procedură civilă, instanţa a menționat că urmează să ia act de renunţarea la judecată a creditorului Biochem S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea Nutrelo Group S.A., se arată în dosarul consultat de FANATIK, Această decizie a fost luată pe 24 octombrie 2025.

Nutrelo Group SA a mai fost implicată într-o situație similară în martie 2021, atunci când o companie germană, Peter Graf Landtechnik KG, o companie din Germania,  al cărei domeniu de activitate este comercializarea utilajelor agricole, a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva Nutrelo Group SA.

Până la urmă, firma lui Valentin Dragnea și-a plătit datoriile, astfel că dosarul de la Tribunalul Teleorman a fost închis. Ultimele date de la Ministerul de Finanțe, valabile pentru 2024, arată că Nutrelo Group SA a înregistrat un profit net de 1.474.623 lei la o cifră de afaceri de 33.948.856 lei, în timp ce datoriile firmei erau de 76.674.722 lei, cele mai mari de la înființarea sa. Această sumă este aproape identică cu cea datorată Biochem SRL, din creanță și penalitățile solicitate în dosarul de insolvență.