News

Firma unde lucrează studentul care și-a incendiat profesorul, reacție incredibilă după incident: “Nu a murit nimeni”

Cum a reacționat firma unde lucrează studentul care i-a dat foc profesorului pentru că nu l-a trecut examenul. Aceștia acuză cadrul didactic de abuz de putere
28.06.2024 | 09:43
Firma unde lucreaza studentul care sia incendiat profesorul reactie incredibila dupa incident Nu a murit nimeni
Ce spune firma în care lucrează studentul piroman ce a vrut să-și incendieze profesorul. Sursa foto: Captură foto / ziuaconstanta.ro
ADVERTISEMENT

Un student nemulțumit de calificativul primit la un examen și de imposibilitatea de a participa la licență, a incendiat un profesor de matematică. După ce a părăsit sala, studentul a blocat ușa pentru a se asigura că profesorul nu poate scăpa.

I-a dat foc profesorului de supărare că l-a picat la un examen

Incidentul s-a petrecut în laboratorul de informatică al Universității Ovidius din Constanța, la finalul unei sesiuni de restanțe. Studentul a așteptat ca toți colegii să părăsească sala, rămânând singur cu profesorul.

ADVERTISEMENT

El avea pregătit în rucsac o sticlă cu o substanță inflamabilă, dar și o brichetă. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, este angajat ca specialist IT într-o companie din Constanța. Știrile ProTV citează surse din anchetă care spun că totul ar fi fost premeditat de către student.

 „A ieșit din sală, a ținut ușa tocmai ca profesorul să fie cât mai rău vătămat. Un cadru didactic a sunat la Poliție.”, a spus Alexandru Bobe, prorector Universitatea Ovidius din Constanța, potrivit Știrile ProTV.

ADVERTISEMENT

Studentul a fost reținut pentru 24 de ore

Agresorul a fost localizat de poliție după aproximativ o oră la locul său de muncă. Andrei Verișan, reprezentantul firmei unde lucrează studentul: „A aruncat într-adevăr cu niste spirt și se zice că s-a produs și o flamă, atât. Nu a murit nimeni. Nu a fost nimeni rănit. Profesorul respectiv a avut și în trecut probleme cu mulți studenți, făcea un abuz de putere.”

Studentul va fi dus în fața instanței din Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Studentul urmează să fie evaluat psihiatric. Dacă se constată că a acționat cu discernământ, ar putea fi acuzat de tentativă de omor.

ADVERTISEMENT

„Bărbatul de 21 de ani a fost condus pentru audieri și pentru continuarea cercetărilor, iar în cursul acestei zile, în baza probatoriului administrat, a fost reținut de procurorul de caz pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior a fost  condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Mâine, 28 iunie a.c., va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

ADVERTISEMENT

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul dosarului penal întocmit”, au transmis reprezentanții IPJ.

Alexandru Bobe, prorector Universitatea Ovidius din Constanța: „Toate adeverințele pe care le depun la dosar, arătau „apt” pentru sistemul de educație”. Profesorul, în vârstă de 70 de ani, a suferit arsuri la picioare, dar nu a necesitat spitalizare.

ADVERTISEMENT