Sport

Fiul de milionar, care ducea cafele, a schimbat istoria Marelui Circ! Ce s-a întâmplat, după 17 ani, în Formula 1

Lando Norris, pilotul celor de la McLaren, a reușit să pună pentru prima oară în carieră mâna pe marele trofeu, intrând în lumea bună a sportului mondial
08.12.2025 | 07:00
Fiul de milionar care ducea cafele a schimbat istoria Marelui Circ Ce sa intamplat dupa 17 ani in Formula 1
Lando Norris e noul campion din Formula 1 FOTO X
ADVERTISEMENT

Sezonul de Formula 1 din 2025 s-a încheiat. Lando Norris este noul campion mondial, deși a încheiat cursa din Abu Dhabi pe locul trei. Înaintea lui s-au clasat Max Verstappen și Oscar Piastri, și ei cu șanse să câștige titlul înaintea ultimei etape a sezonului.

Lando Norris este fiul unui milionar britanic

Norris, în vârstă de 26 de ani, a fost constant pe tot parcursul sezonului, terminând pe podium de 18 ori în 24 de curse. A câştigat şapte Mari Premii, la fel ca şi coechipierul său, Piastri. Verstappen a câştigat de opt ori, dar a rămas foarte mult în urmă în prima parte a sezonului nu și-a mai putut apăra titlul.

ADVERTISEMENT

Primul lucru care trebuie știut despre Lando Norris (născut la Bristol) e că este fiul unui miliardar. Tatăl său, Adam, a devenit faimos pentru că și-a înființat propria companie de administrare a pensiilor, Horatio Investments Ltd, pe care a vândut-o pentru 220 de milioane de dolari, la vârsta de 36 de ani.

În 2023, averea sa a fost estimată la 200 de milioane de lire sterline (aproximativ 237 milioane de euro), ceea ce îl plasează pe locul 501 în topul bogaților din Regatul Unit. Mama sa, Cisca Norris (născută Wauman), este o belgiancă, drept pentru care Norris deține atât cetățenie britanică, cât și cetățenie belgiană.

ADVERTISEMENT

Lando a demonstrat de la început că are mult talent, mai întâi la karting, unde a fost campion european (2013) și campion mondial (2014), apoi la monoposturi, unde a câștigat campionatul britanic de F4 (2016) și apoi Campionatul European FIA F3 în 2017. Ulterior, Lando a devenit senzația F2, unde a cedat greu titlul în fața lui George Russell.

ADVERTISEMENT

Englezul îi ducea cafea lui Fernando Alonso

În 2018, Norris a ajuns la McLaren, unde era pilotul de rezervă pentru o mașinile conduse de Fernando Alonso și Stoffel Vandoorne. Lando obișnuia să apară cu o cafea pe care să i-o dea lui Fernando înainte de fiecare sesiune de antrenament.

Pentru Alonso a fost ultimul său sezon la McLaren, înainte de a lua o pauză de doi ani de la F1 pentru a câștiga Campionatul Mondial de Anduranță (WEC), a doua sa cursă de 24 de ore de la Le Mans și a merge la Dakar.

ADVERTISEMENT

În 2019 Carlos Sainz și Norris au devenit perechea oficială de la Mc Laren, unul venit de la Renault și celălalt în primul său an ca pilot de F1. Cei doi s-au înțeles perfect și au legat o prietenie care continuă și astăzi.

În 2020 a câștigat prima cursă

A fost începutul ascensiunii McLaren, susținută de Andreas Seidl și mai ales de Andrea Stella, considerată făcătoarea de minuni ce i-a condus la titlul mondial dublu la constructori în 2024 și 2025. Carlos l-a învins clar în primii doi ani. În 2019, aproape cu dublu la puncte (96 la 49), dar se vedea deja că britanicul are potențial.

Spaniolul a urcat pe podium în Brazilia, primul din viața sa, iar Lando a trebuit să aștepte până în 2020, anul pandemiei, când, într-un Red Bull Ring gol, a luat primul trofeu al vieții sale.

După ce Sainz a plecat la Ferrari, Lando a rămas vioara întâi la McLaren, și așa a început ascensiunea lui către glorie. „Am avut multe dificultăți în 2019 și 2020. Nu știam cum să gestionez asta. Am păstrat totul în mine și mi-a afectat cu adevărat încrederea, care a atins fundul sacului. M-am îndoit de mine și mi-am spus: ‘Sunt suficient de bun să fiu în Formula 1?‘”, a povestit el, în 2023, despre acele două sezoane.

Titlul ajunge din nou la Mc Laren după 17 ani

Primul titlu a venit abia anul acesta și a întrerupt seria de invincibilitate a lui Max Verstappen. Britanicul a încheiat sezonul cu un avans de doar două puncte față de Verstappen, campionul din ultimii patru ani.

Lando a adus din nou trofeul la Mc Laren, după 17 ani. Ultima dată când constructorul britanic câștigase F1 a fost în 2008, cu Lewis Hamilton.  Mika Hakkinen (1999), Ayrton Senna (1988, 1990, 1991), Alain Prost (1989) sau Niki Lauda (1984) sunt alți piloți legendari care au devenit campioni alături de McLaren.

Totodată, Lando Norris este al 11-lea pilot britanic care reușește să devină campion mondial în Formula 1. Înaintea lui au reușit asta: Mike Hawthorn (1958), Graham Hill (1962, 1968), Jim Clark (1963, 1965), John Surtees (1964), Jackie Stewart (1969, 1971, 1973), James Hunt (1976), Nigel Mansell (1992), Damon Hill (1996), Lewis Hamilton (2008, 2014, 2015, 2017, 2018, 2019, 2020) și Jenson Button (2009).

Clasament final piloți

1.LANDO NORRIS (Anglia – Mc Laren) 423 puncte

2.Max Verstappen (Olanda – Red Bull Racing) 421 puncte

3.Oscar Piastri (Australia – Mc Laren) 410 puncte

4.George Russell (Anglia – Mercedes) 319 puncte

5.Charles Leclerc (Monaco – Ferrari) 242 puncte

6.Lewis Hamilton (Anglia – Ferrari) 156 puncte

7.Kimi Antonelli (Belgia – Mercedes) 150 p

8.Alexander Albon (Thailanda -Williams) 73 p

9.Carlos Sainz (Spania – Williams) 64 puncte

10. Fernando Alonso (Spania – Aston Martin) 56 puncte

Clasament final constructori

1.MCLAREN-MERCEDES 833 p

2.Mercedes 469 p

3.Red Bull Racing-Honda 451 p

4.Ferrari 398 p

5.Williams-Mercedes 137 p

6.Racing Bulls-Honda 92 p

7.Aston Martin 89 p

8.Haas-Ferrari 79 p

9.Kick Sauber 70 p

10.Alpine Renault 22 p.

Tags: