Sport

Fiul Dianei Șoșoacă, apariție virală. La ce echipă de fotbal evoluează și cum a apărut într-un clip alături de mama sa pe o melodie rusească. Video

Fiul Dianei Șoșoacă, apariție surprinzătoare alături de controversatul politician. Andrei este fotbalist și a devenit viral alături de senatoare.
25.03.2025 | 08:00
Fiul Dianei Sosoaca aparitie virala La ce echipa de fotbal evolueaza si cum a aparut intrun clip alaturi de mama sa pe o melodie ruseasca Video
Fiul Dianei Șoșoacă este fotbalist / Sursa foto: Colaj Fanatik , Captura ecran TikTok
ADVERTISEMENT

Diana Șoșoacă a fost interzisă să candideze la alegerile prezidențiale și este unul dintre cele mai controversate personaje de pe scena politică din România. Membră a Parlamentului European, Diana Șoșoacă l-a adus în prim plan și pe fiul ei, fotbalist.

Diana Șoșoacă, video viral alături de fiul ei fotbalist: „Vin rușii, băă!”

Andrei Georgescu a postat un video pe contul său oficial de Tik-Tok în care apare îmbrăcat în echipamentul celor de la Concordia Chiajna și jonglează cu o minge.

ADVERTISEMENT

Imediat, Diana Șoșoacă apare cu un cățel în brațe în timp ce cântă celebra melodie din Rusia, „Katyusha”, moment în care fiul senatoarei exclamă: „Păzea, măăă! Vin rușii, băăă! Vine Șoșoacă!”. 

Fiul începe să imite un celebru dans rusesc și să salute militărește, iar Diana Iovanovici-Șoșoacă spune și ea: „Păzea, măăăă! Vin rușii, băăă!”. 

ADVERTISEMENT

Video-ul a stârnit ample controverse

În comentarii, internauții au reacționat imediat: „Katyusha a fost folosit pentru a denumi celebrele lansatoare de rachete sovietice BM-13 care au omorat si omoara in continuare oameni si unii canta cu zambetul pe buze saracia asta e melodie…”.

„Cea mai tare femeie! Le rade în față haterilor”, „Preferam ‘dictatura’ europeană decât ‘libertatea’ rusească”, „Doamne ferește, asta e europarlamentar… vai de noi…”.

ADVERTISEMENT

Fiul Dianei Șoșoacă nu a putut să se abțină și a făcut și el un comentariu politic: „Dacă era Georgescu, avea condamnare pe viață”, la care Andrei a răspuns: „Păi au amândoi , așa ca , măcar caterincă să facem , dacă democrația a dispărut”.

ADVERTISEMENT

Diana Șoșoacă are un fiu care joacă fotbal în liga a patra

Andrei a semnat în toamna lui 2024 cu o echipă din liga a patra din județul Dâmbovița, Roberto Ziduri: „Cum jucătorii din județ nu se mai înghesuie la Ziduri ca pe vremuri, oficialii de la Roberto s-au orientat către jucători din județele vecine. Andrei Georgescu este cel mai nou jucător venit la formația lui Dan Tuci Negriloaia.

Ultima dată la Progresul Mogoșoaia, Georgescu a debutat pentru Ziduri în meciul cu AFC Brezoaele (4-2). Interesant este faptul că noul jucător de la Roberto Ziduri este fiul celebrei Diana Șoșoacă, candidat la Președinția României. Succes!”, a fost anunțul postat de club.

Fiul Dianei Șoșoacă a evoluat și la un nivel mai ridicat și a făcut parte din lotul echipei de Liga 3, ACSO Filiași. Senatoarea a acuzat că băiatul ei a fost dat afară de la echipă la intervenția rivalei sale, Olguța Vasilescu, primarul din Craiova.

Acuze grave la adresa Olguței Vasilescu

Diana Șoșoacă a vorbit despre acest subiect la podcast-ul „Altă-ntrebare”: „Din cauza mea a fost dat afară de la Filiaşi. N-a fost lăsat să joace într-un meci foarte important. Cred că era în 2021. S-a dat ordin să nu fie primit în echipă. A fost pe banca de rezerve.

Îi mulţumesc pentru mămoşenia de care a dat dovadă doamnei Olguţa Vasilescu. Aşa i s-a comandat şi ştiu ce spun”, a mai spus președinta partidului S.O.S România.