Sport

Fiul fostului jucător al Astrei, în cantonamentul din Turcia al FCSB! Cine are grijă de puştiul de 15 ani. Video

În cantonamentul FCSB din Turcia a fost luat şi pe Andrei Dăncuş, fiul fostului jucător de la Astra şi Gloria Bistriţa, Emil Dăncuş. Cum s-a descurcat puştiul la antrenament.
Fiul fostului jucator al Astrei in cantonamentul din Turcia al FCSB Cine are grija de pustiul de 15 ani Video
Fiul fostului jucător al Astrei, în cantonamentul din Turcia al FCSB! Cine are grijă de puştiul de 15 ani. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FCSB efectuează un stagiu de pregătire în Antalya, unde va sta până pe data de 16 ianuarie. Roş-albaştrii se pregătesc într-un resort de lux de la malul Mediteranei.

Fiul fostului jucător al Astrei, în cantonamentul din Turcia al FCSB!

Roş-albaştrii l-au luat în cantonament şi pe Andrei Dăncuş, un puşti de 15 ani. Este fiul fostului jucător din Liga 1, Emil Dăncuş, fost mijlocaş central la Gloria Bistriţa, Astra Ploieşti şi Gaz Metan Mediaş.

ADVERTISEMENT

Alături de Andrei Dăncuş, juniorii care au făcut deplasarea cu FCSB în Antalya sunt: Luca Ciobanu (19 ani), Denis Colibășanu (17) şi Mihai Vlăduț Toma (17).

Încă de la primele antrenamente, Andrei Dăncuş a fost luat în grijă de Alexandru Musi. Cei doi au făcut încălzirea împreună, mijlocaşul de 20 de ani oferindu-i şi câteva sfaturi mai tânărului său coleg.

ADVERTISEMENT

Dăncuş, campion în Liga Elitelor U-15!

Andrei Dăncuş este campion en-titre al Ligii Elitelor, la nivelul U-15. FCSB a câştigat cu 5-0 finala cu Steaua. Tânărul jucător se antrenează de mai bine de o lună cu roş-albaştrii.

A trecut printr-un moment delicat în toamna trecută. Andrei Dăncuş şi-a rupt clavicula într-un meci împotriva Turciei. S-a recuperat şi acum a fost luat în primul cantonament al carierei alături de echipa de seniori.

ADVERTISEMENT

FCSB are programate două meciuri amicale în cantonamentul din Turcia. Pe 10 ianuarie, roş-albaştrii vor juca împotriva lui Hamburg, pe stadionul din incinta Gloria Sports Arena, iar două zile mai târziu vor întâlni Dinamo Kiev.

Emil Dăncuş, într-un duel cu Daniel Niculae într-un Rapid - Gloria Bistriţa 3-1, în 2004. Sursa: sportpictures.eu
Emil Dăncuş, într-un duel cu Daniel Niculae într-un Rapid – Gloria Bistriţa 3-1, în 2004. Sursa: sportpictures.eu

FCSB, program aglomerat în ianuarie!

Roş-albaştrii se vor întoarce în ţară pe 16 ianuarie, cu o zi înaintea meciului cu Hermannstadt, prima confruntare oficială din 2025, în SuperLiga.

ADVERTISEMENT

FCSB va avea un program aglomerat în a doua jumătate a lunii ianuarie. În campionat va juca împotriva lui Hermannstadt şi UTA Arad, iar în Europa League îşi va încheia parcursul în faza principală în confruntările cu Qarabag şi Manchester United.

Roş-albaştrii sunt pe primul loc, la egalitate de puncte cu U Cluj, în SuperLiga. În Europa League parcursul a fost excelent, cu 11 puncte obţinute în primele patru meciuri, fiind virtual calificaţi în play-off.

Fiul fostului jucător al Astrei, în cantonamentul din Turcia al FCSB!

  • 15 ani are Andrei Dăncuş
  • 2005 este anul în care Emil Dăncuş a pus “ghetele în cui” 
ADVERTISEMENT