News

Fiul lui Andrei Pleșu, eliberat sub control judiciar! Ce l-a salvat pe Mihai

07.04.2019 | 11:08
Fiul lui Andrei Plesu eliberat sub control judiciar Ce la salvat pe Mihai

Mihai Pleșu, fiul lui Andrei Pleșu, este cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de trafic și consum de droguri. Instanța a respins solicitarea procurorilor DIICOT de a-l pune pe acesta sub arest preventiv. Aceeași decizie a fost luată și cazul celorlalți opt inculpați din dosar.

Primele declarații ale lui Mihai Pleșu după ce a ieșit din arest

Fiul lui Andrei Pleșu va sta sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, timp în care are anumite interdicții. El a ieșit din arestul IPJ Iași în noaptea de sâmbătă spre duminică și a făcut primele declarații în legătură cu acuzațiile care i se aduc. Mihai Pleșu spune că este nevinovat și critică modul în care au acționat autoritățile.

„N-am înțeles nici ce mi s-a întâmplat. Nu mi s-a părut normal nici cum s-a abordat problema. Le-am spus inclusiv celor care m-au ridicat: puteați să dați un telefon sau puteați să-mi trimiteți o citație, am răspuns întotdeauna prompt absolut oricărei intervenții”, a spus Mihai Pleșu, conform Digi 24.

Fiul lui Andrei Pleșu spune că este nevinovat și că nu se poate vorbi de trafic de droguri in cazul său

Ce acuză fiul lui Andrei Pleșu

El mai spune și că în momentul în care a fost luat de anchetatori era cu copilul său. “Atât de bun traficant de droguri sunt, că nu-mi permit să las copilul cu cineva acasă. Asta e! O să vedem ce se întâmplă și să sperăm că o să iasă măcar o dată în România adevărul la iveală, că de cele mai multe ori nu se întâmplă asta”, a mai comentat acesta.

Avocata lui Mhai Pleșu susține că la dosarul cauzei nu există probe concludente pe care să se bazeze aceste acuzații și că nu ar exista nici măcar o dovadă din care să reiasă o întâlnire sau un trafic de droguri în decurs de șapte luni, de când durează această anchetă.

De altfel, avocatul unuia dintre ceilalți suspecți a dezvăluit că Mihai Pleșu a recunoscut că avea doar o relație de prietenie cu unii dintre cei acuzați și că în rest nu a existat nicio probă, filaj sau cumpărare autorizată, din care să reiasă infracțiunea de trafic.

Mihai Pleșu, fiul filozofului Andrei Pleșu, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT Iași, fiind acuzat într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc (cannabis, MDMA, ecstasy). Conform anchetatorilor, acesta ar fi făcut parte dintr-o rețea de traficanți care vindea droguri la diferite petreceri și festivaluri techno. La cele opt percheziții efectuate în București și Iași la suspecții din acest dosar au fost descoperite diverse cantități de stupefiante.