News

Fiul lui Călin Georgescu a fost amendat de poliție. Ce decizie a luat instanța după ce Cosmin a plecat din țară

Cosmin este fiul lui Călin Georgescu și al Danielei, prima soție a candidatului care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale.
30.12.2024 | 17:30
Fiul lui Calin Georgescu a fost amendat de politie Ce decizie a luat instanta dupa ce Cosmin a plecat din tara
Cosmin, fiul lui Călin Georgescu, a fost jucător de tenis. Colaj: FANATIK, Sursa foto: Hepta, Facebook
ADVERTISEMENT

Călin Georgescu a câștigat primul tur a alegerilor prezidențiale, anulate de CCR, iar scrutinul va fi repetat, primul tur fiind programat pe 23 martie 2025, iar cel de-al doilea pe 6 aprilie. Coaliția PSD-PNL-UDMR va avea un candidat comun, pe Crin Antonescu, în timp ce alți candidați sunt Elena Lasconi (USR) și independenții Călin Georgescu, Nicușor Dan și Daniel Funeriu.

Fiul lui Călin Georgescu a formulat plângere contravențională

Călin Georgescu are trei fii, doi din căsnicia actuală cu Cristela, și unul, pe Cosmin, născut în 1989, din căsătoria cu prima soție, Daniela. Aceasta din urmă este angajată a unei companii a statului, pe care a dat-o în judecată, pentru că ar fi fost expusă la radiații în birourile în care a lucrat. Cosmin, fiul lui Călin Georgescu și al Danielei, administrează un club de tenis din Herăstrău cu trei terenuri de zgură, acestea fiind proprietatea Primăriei Capitalei.

ADVERTISEMENT

Cosmin Georgescu a fost jucător de tenis, fiind trimis de tatăl său în Germania și Austria pentru a urma cursurile unor academii. El s-a retras repede din tenisul profesionist și a devenit om de afaceri. Numele lui Cosmin Georgescu apare ca petent într-un dosar înregistrat pe 12 martie 2024 la Judecătoria Sectorului 2, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată. Pe 4 martie 2024, el a fost amendat pentru o neregulă în trafic de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și a formulat în instanță plângere contravențională împotriva procesului-verbal.

În dosar se arată că, prin rezoluţia din data de 14.03.2024, instanţa a pus în vedere lui Cosmin Georgescu, sub sancțiunea anulării cererii, să precizeze, să modifice şi să completeze următoarele elemente ale cererii: să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei şi să depună dovada achitării taxei la dosar. Verificând în ce măsură lipsurile au fost complinite, instanţa a constatat că, deşi lui Cosmin Georgescu i s-au comunicat în scris lipsurile la data de 20.03.2024, cu menţiunea că în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării trebuie să facă completările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii, petentul nu s-a conformat obligaţiilor comunicate.

ADVERTISEMENT

S-a menționat că, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii. Astfel, reținând că Cosmin Georgescu nu a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, instanța a arătat că va face aplicarea prevederilor art. 200 alin. (4) C.proc.civ, conform cărora, dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii prevăzute la art. 194 lit. a) -c), d) numai în cazul motivării în fapt şi f), precum şi art. 195-197 nu sunt îndeplinite în termenul de 10 zile de la data comunicării, prin încheiere se dispune anularea cererii.

Cosmin Georgescu a spus că a fost plecat din țară și că de aceea a plătit mai târziu taxa de timbru

În consecință, instanța a menționat că va dispune anularea plângerii contravenţionale formulată de petentul Cosmin Georgescu. Această hotărâre a fost luată de instanță pe 24 aprilie 2024. Pe 15 mai 2024, fiul lui Călin Georgescu a introdus un nou dosar la Judecătoria Sectorului 2, al cărui obiect este “reexaminare anulare cerere”. S-a arătat că instanța i-a pus în vedere lui Cosmin Georgescu faptul că are obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei și de a depune dovada achitării taxei în termen de 10 zile de la data primirii comunicării și că termenul pentru complinirea lipsurilor s-a împlinit la data de 01.04.2024.

ADVERTISEMENT

La data de 15.05.2024, ulterior pronunțării, Cosmin Georgescu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru. Din înscrisurile anexate cererii de reexaminare, rezultă că Cosmin Georgescu a avut o deplasare în străinătate în perioada 30.04.2024 – 04.05.2024. În drept, împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

Totodată, legea prevede că cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat.

ADVERTISEMENT

Instanța a respins cererea de reexaminare a lui Cosmin Georgescu

De asemenea, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. În sfârșit, nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, instanța a reținut că timbrarea cererii de chemare în judecată este prevăzută de lege sub sancțiunea nulității necondiționată de existența unei vătămări, timbrarea cererii fiind o cerinţă legală extrinsecă actului de procedură. Instanța a reținut că lui Cosmin Georgescu i-a fost comunicată adresa care cuprindea obligațiile care îi incubă, respectiv achitarea taxei de timbru și depunerea dovezii, la data de 20.03.2024, termenul pentru complinire a lipsurilor fiind împlinit la data de 01.04.2024, instanța a dispus anularea cererii la data de 24.04.2024, se menționează în dosarul consultat de FANATIK.

Faptul că Cosmin Georgescu a lipsit din țară în perioada 30.04.2024-04.05.2024 nu are nicio relevanță cu privire la soluția pronunțată de instanță, având în vedere că atât împlinirea termenului legal stabilit în vederea complinirii lipsurilor, cât și data pronunțării soluției sunt anterioare acestei deplasări. Pentru motivele de fapt și de drept mai sus menționate, instanța a reținut că în mod corect s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată, neexistând niciun temei pentru care instanța să admită cererea de reexaminare. Pe 25 iulie 2024, Judecătoria Sectorului 2 a respins cerearea de reexaminare formulată de Cosmin Georgescu.

ADVERTISEMENT