Gabriela Prisăcariu trece prin zile de foc. Fiul lui Dani Oțil și al frumoasei blondine are probleme de sănătate. De când micuțul a făcut febră 41, părinții lui nu mai au liniște deloc.
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil sunt una dintre cele mai apreciate familii din mediul online. Cei doi l-au introdus în această lume și pe micuțul Tiago, care este un adevărat magnet pentru aprecieri.
Simpaticul băiețel al lui Dani Oțil este foarte dezinvolt în fața camerei, iar atunci când apare pe internet, fanii părinților lui îi copleșesc cu aprecieri. Din păcate, în ultimele zile, Gabriela Prisăcariu nu a mai postat nimic cu Tiago, iar asta din cauză că micuțul este bolnav.
Chiar dacă este o perioadă sensibilă pentru ea, Gabriela și-a făcut timp să le povestească fanilor prin ce trece. Aceasta a postat o imagine în care le-a arătat tuturor că Tiago a făcut 41 febră și că este îngrijorată.
Potrivit Gabrielei, nu este pentru prima dată în acest sezon când Tiago este bolnăvior. În urmă cu două săptămâni, Tiago a făcut din nou febră. Chiar dacă este îngrijorată, Gabriela are încredere că se va face bine cât mai repede.
”Nu cred că au trecut două săptămâni de la ultima febră a lui Tiago.”, a scris Gabriela Prisăcariu alături de poza cu un termometru.
Chiar dacă au programe foarte încărcate, atât Gabriela, cât și Dani sunt prezenți în viața lui Tiago. Cei doi fac tot posibilul să îl integreze în cât mai multe activități, iar bucuria micuțului se poate citi de fiecare dată pe chipul său.
Pentru că se descurcă de minune cu Tiago și pentru că le stă foarte bine în ipostaza de părinți, fanii s-au întrebat de multe ori dacă Dani Oțil și Gabriela își mai doresc un copil. Se pare că frumoasa blondină nu exclude această posibilitate, însă, nu este o prioritate pentru niciunul dintre ei în acest moment.
”Eu sunt singură la părinți și întotdeauna mi-am dorit să am doi copii cel puțin, dar încă nu acum. O sa vedem ce va fi.”, a spus soția lui Dani Oțil, pentru spynews.ro.