România a ajuns deja să aibă echipe naționale alcătuite din fotbaliști importați din străinătate, iar practica aceasta va deveni un trend în anii care vor veni, pentru că sunt tot mai mulți copii români care joacă pentru cluburi din Vest. Îi avem deja pe Andrei Rațiu, format în Spania, pe Radu Drăgușin, crescut în Italia.
Printre juniorii care se pregătesc în afara granițelor țării a apărut și Luca Eric Goian, 13 ani, fiul lui Lucian Goian și al Andei Banu. El a început să joace fotbal la CFR Cluj și a petrecut 9 ani în Centrul de Tineret al clubului din Gruia. În vara acestui an a fost recrutat într-o academie din Alicante, iar trecerea i-a uimit și pe copil, și pe părinți.
Spaniolii l-au inclus pe Luca în academie după un stagiu care a avut loc în ianuarie, în Alicante. La capătul unei săptămâni în care l-au antrenat și l-au evaluat pe copil, ibericii au redactat un raport ca pentru fotbaliștii profesioniști, cu minusuri, cu plusuri, cu trăsături pe care Goian junior ar trebui să și le amelioreze.
”Trebuie să fie mai puternic fizic, ceea ce nu constituie o problemă, date fiind vârsta lui și genetica bună din familie”, au concluzionat spaniolii. Printre calitățile pe care i le-au remarcat după ce l-au evaluat timp de o săptămână: ”E foarte inteligent pe teren și e foarte tehnic. E un copil politicos, atent în antrenamente, oricărui antrenor i-ar plăcea să-l aibă sub comandă”.
Academia Intercity Alicante l-a recrutat ca fundaș stânga, însă șefii clubului cred că românul are potențialul de a deveni un mijlocaș foarte bun, ”datorită inteligenței și a capacității lui de a lua decizii”. Luca va fi în Spania măcar până în iunie 2025, deci pe parcursul unui an.
”Cu siguranță va fi titular în grupa lui de vârstă. Cu un progres pe care îl poate înregistra va putea juca și în grupe de vârstă mai mari”, anticipează spaniolii în raportul pe care l-au realizat despre copil. ”Luca se antrenează de trei ori pe săptămână cu grupa lui, de 2011, care se numește Infantil A, și de două ori pe săptămână cu grupa 2009-2010. Mai face două, trei antrenamente pe săptămână dimineața cu coordonatorul antrenorilor din academie”, povestește Anda Banu.
Ea a devenit cunoscută grație carierei din televiziune. A fost reporter în Departamentul Sport al TVR, apoi a participat în emisiuni ale GSPTV. Soțul Lucian Goian a jucat pentru Dinamo din 2004 până în 2011. A mai evoluat în prima ligă și pentru alte formații: Ceahlăul, Astra, FC Brașov, CFR Cluj.
Părinții s-au mutat cu Luca în Alicante, încântați fiind de condițiile și de antrenamentele foarte bune de care beneficiază copilul. Cei mai mulți dintre copiii din academie sunt străini. Anda explică de ce și școala e în acord cu fotbalul: ”Luca era într-o școală britanică și în Cluj, este într-o școală britanică și în Alicante, e o franciză internațională foarte bună, Kings School. E o școală sports friendly, am negociat astfel încât Luca să meargă la cursuri, în anumite zile, doar de la ora 12 la 16, pentru a avea timp pentru antrenamente”.
Antrenamente care chiar sunt serioase, deși copilul are numai 13 ani! Diferențele față de stilul din România sunt clare. ”După ce l-au văzut în ianuarie, spaniolii l-au vrut foarte mult pe copil și i-au făcut și un program high performance, ceea ce înseamnă că o dată pe săptămână are un antrenament individualizat cu analiză video despre greșeli, despre ce trebuie să îmbunătățească. Sunt 30 de minute în sala de ședințe și 40 de minute pe teren doar cu el”, spune Anda.
Academia le oferă copiilor și cursuri de limba spaniolă, cursuri care sunt axate mai ales pentru învățarea termenilor obișnuiți din fotbal. Plus mental coaching. Anda Banu povestește că Luca are deja experiență: ”El lucra de doi ani cu un mental coach din Cluj și își continuă ședințele cu tipa cu care a discutat până acum”.
Antrenamentele sunt atât de intense, încât Luca Goian s-a accidentat în prima perioadă pe care a petrecut-o în Spania, chiar dacă el era foarte bine pregătit, după standardele din România. ”E o diferență mare de intensitate, din cauza asta a avut probleme. Ne-ar plăcea să îi mai ajutăm și pe alți români să vină aici. Condițiile sunt grozave, un copil chiar poate să se dezvolte, beneficiază de tot ceea ce are nevoie ca să joace fotbal!”, concluzionează mama lui Luca.