Poliția Română a informat că operațiunea a fost posibilă ca urmare a cooperării dintre autoritățile române și cele italiene. Daniel Balint fusese depistat în Italia în data de 16 ianuarie 2023.
”La data de 20 martie a.c., în urma cooperării poliţieneşti internaţionale dintre Poliţia Română şi autorităţile din Italia, a fost preluat din Italia un bărbat, de 26 de ani, care era urmărit internaţional, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din România.
Bărbatul a fost preluat de reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru a fi depus într-un penitenciar, în vederea ispăşirii pedepsei”, a transmis, luni seară, Poliţia Română.
Daniel Balint a fost dat în urmărire internațională în primăvara anului trecut, într-un dosar în care este acuzat că și-a terorizat fosta iubită și a amenințat-o cu moartea. El fugise din țară înainte de pronunțarea sentinței definitive.
”La data de 16 ianuarie 2023, în urma schimbului de date şi informaţii cu autorităţile din Italia, acesta a fost depistat. Schimbul de date cu autorităţile italiene a fost efectuat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Capitalei, prin intermediul ataşatului român din Italia şi prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul SIRENE”, a mai transmis Poliţia.
Potrivit oamenilor legii, pe numele fiului lui Sile Cămătaru a fost emis de către Judecătoria Sectorului 6, la data de 6 iunie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, prin care a fost condamnat la 3 ani şi 7 luni de închisoare, pentru infracțiuni la regimul rutier şi nerespectarea măsurilor stabilite prin ordinul de protecţie provizoriu.
În timp ce se afla în perioada de supraveghere, după ce a fost condamnat cu suspendare fiindcă a condus fără permis, Vasile Daniel Balint a bătut un pieton pe trecerea de pietoni și a fugit de la locul faptei.
Pe numele său exista și o plângere penală depusă de iubita lui Daniel Balint, Giorgiana I., care a obținut un ordin de protecție împotriva sa, ordin pe care fiul lui Sile Cămătaru l-a ignorat.
Ulterior, victima a fost convinsă să renunțe la acuzații, bărbatul a fost plasat sub control judiciar, însă dosarul a mers mai departe, pentru încălcarea ordinului de protecție, iar Vasile Daniel Balint a fost condamnat la 3 ani şi 7 luni de închisoare.