Se întâmplă uneori ca fii ai antrenorilor să se afle în echipe, dar este extrem de rar ca băieți ai patronilor să facă parte din loturi. Rapid a ajuns în situația aceasta din momentul în care Marius Șumudică l-a inclus în trupa pentru Dubai pe Andrei Șucu, 16 ani, fiul acționarului principal Dan Șucu.
Andrei a și jucat în ultimele 10 minute din amicalul cu Al Hilal United, scor 13-0, primul test pe care vișiniii l-au avut în stagiul din Dubai. Mijlocaș ofensiv, el a avut un moment foarte bun în joc, a deschis foarte bine cu o pasă pe partea dreaptă. Șumudică l-a felicitat de pe margine ”bravo! Bravo!”.
În desfășurarea fazei, firesc era ca Șucu junior să fi continuat cu o pasă pe partea stângă și antrenorul chiar îi strigase ”dă-i-o!”, ca să îi paseze coechipierului aflat aproape. Andrei s-a întors și a mutat jocul, ceea ce a atras felicitări din partea tehnicianului. Mijlocaș ofensiv, fiul lui Dan Șucu are un fizic foarte bun pentru vârsta lui și atinge frumos mingea.
Șumudică a insistat în declarațiile de după amicalul cu formația din liga a treia a Emiratelor Arabe Unite: ”Andrei nu se află aici fiindcă e fiul lui Dan Șucu, credeți-mă! E un copil cu calități, așa cum este și David Niculescu, fiul lui Claudiu. Eu i-am promovat din echipele de juniori și amândoi trebuie să mai lucreze ca să poată juca la nivelul seniorilor”.
Cum se comportă jucătorii în preajma lui Șucu junior? Ca și cum ar fi un junior oarecare apărut în cantonament. În antrenamente și în meciul amical nu a sărit deloc în ochi statutul de fiu al acționarului majoritar. În timpul antrenamentului de ieri dimineață, Șumudică i-a atras atenția puștiului care nu avea cum să primească mingea fiindcă nu se demarca.
Înaintea jocului cu arabii din liga a treia, rezervele s-au încălzit separat cu niște jocuri cu mingea, fără un program dictat de către un preparator fizic care să-i supervizeze. Andrei Șucu s-a aflat la un moment dat într-un cerc în care jucătorii încercau să paseze între ei fără să cadă mingea.
Pentru că jocul a fost întrerupt la el, balonul i-a scăpat, adolescentul a încasat șuturi în fund de la ceilalți jucători printre care erau și Grameni și Micovschi, fotbaliști cu o experiență cu mult mai mare și cu un alt statut în lot. Ei nu l-au menajat, și nici el nu a avut pretenția să fie cocoloșit. Nu s-a mirat deloc că seniorii îi trăgeau șuturi în fund deși tatăl lui deține aproape tot clubul.
În amical a debutat și Niculescu junior, David, fiul lui Claudiu. David a avut cea mai mare ocazie dintre copiii care au intrat pe teren spre final, el a șutat în portar într-o situație unu la unu cu goalkeeperul. Seamănă cu tatăl său și fizic, și la unele mișcări, fapt care l-a încurcat un pic pe Șumudică.
Antrenorul a vrut să-i transmită o indicație la un moment dat și a strigat: ”Cla… David, dă dintr-una!”. ”Îmi aduce aminte de tatăl lui inclusiv prin felul în care aleargă”, a recunoscut Șumi după meciul amical. Și Șucu junior, și Niculescu junior vor continua să joace în echipele ”under” în restul sezonului, ei nu vor face parte din echipa de seniori și în meciurile oficiale. Rapid e presat să lupte pentru calificarea în playoff și nu își permite să apeleze la copii într-o perioadă în care tot sezonul va fi decis în numai câteva luni.