Cătălin Stepa duce mai departe o tradiție de familie. Inevitabil, chiar dacă discutăm despre o voce feminină, cea a regretatei Tatiana Stepa, care pe 7 august ar fi împlinit 59 de ani, și una masculină, a fiului său, în mentalul ascultătorului apare o comparație. Dar, curiozitatea crește atunci când aflăm că, dincolo de imaginea melancolică, tragică, uneori, pe care și-a creat-o Tatiana Stepa, mama actualului cântăreț de folk „făcea maraton de bancuri, atunci când își vizita familia, la Lupeni”.
Atunci când discutăm despre artiști care lucrează sau au activat pe rând, cum este cazul de față, într-o anumită breaslă, unui fiu îi este greu să vorbească despre mama sa. Și totuși, dinspre Lupeni a venit o dezvăluire care dărâmă unul dintre miturile muzicii folk, din România. Cătălin, fiul Tatianei Stepa, el însuși muzician, a dezvăluit o latură necunoscută a artistei pe care majoritatea admiratorilor o considerau o fire tristă, chiar îndurerată, iar motivul era creat de dramatismul repertoriului său…
„Pentru multe dintre persoanele care nu au cunoscut-o este surprinzător să afle că Tatiana Stepa era un om cât se poate de vesel și de haios. Deși locuia la București, venea deseori în zona noastră, mai ales când susținea concerte. Ne făcea mereu câte un maraton de bancuri! Stăteam până la 3 – 4 dimineața, iar colegii săi de scenă pot confirma faptul că mama avea foarte mult umor”, a declarat Cătălin Stepa, în exclusivitate pentru FANATIK.
„Pe scenă, era o persoană foarte dramatică, încărcată de tragism și probabil că acolo își descărca toate durerile. În schimb, în viața de zi cu zi, era un om foarte plăcut, plin de viață, chiar solar”, a continuat tânărul artist.
Cătălin Stepa are 41 de ani, dar nu a cântat într-un spațiu public decât după trecerea la cele veșnice a mamei sale, la 7 august 2009. Tatiana Stepa, una dintre „flăcările”… Cenaclului Flacăra și a mișcării folk, s-a stins prematur, la vârsta de numai 46 de ani, din princina unui cancer de col uterin. Inevitabil, așa cum se întâmplă mai tot timpul, mai multe voci îl compară, din punct de artistic, pe fiul Cătălin, cu mama, Tatiana…
„Încă de la început, mi-am asumat această condiție și prin tot ce am făcut am încercat să nu copiez stilul sau interpretarea mamei mele. Mă străduiesc inclusiv să dau o notă proprie cântecelor aflate în repertoriul său și pe care le interpretez, tocmai ca să nu fiu acuzat. Dar, oricum, ar fi imposibil să o copiez, ori să merg pe același drum, sută la sută”, ne-a mărturisit folkistul.
De altfel, acesta a recunoscut, fără tăgadă: „Am moștenit mult de la mama, inclusiv numele, ușile care mi s-au deschis și poziția de pe care am început să cânt, dar cred că este de datoria mea să fac lucrurile în stilul meu. Asta și-ar fi dorit și ea… Sigur, există și păreri diferite, dar, din observațiile mele, în mare parte, ascultătorii realizează că e vorba despre o diferență între noi…”.
Artistul susține însă că, din punct de vedere temperamental, se aseamănă mult cu Tatiana Stepa. În schimb, prin prisma artistică, apreciază că el este puțin mai dinamic decât mama sa, care s-a făcut remarcată printr-un stil mai liric, mai așezat.
S-a vorbit foarte mult despre faptul că fiul Tatianei Stepa nu a compus muzică și nu a concertat decât după ce mama sa a plecat dintre noi. Am dorit, așadar, să dezlegăm și acest mister…
„Nu a fost ceva premeditat, în sensul în care nu eu am ales să cânt abia după un moment anume. Așa s-au așezat lucrurile și în plus nu eram convins că pot să o fac, mai ales că nu cântasem niciodată. Nu mi s-a părut că simt o anume chemare… Apoi, însă, lucrurile au venit de la sine. După ce am primit, din mai multe direcții, confirmări legate de talentul meu, am muncit foarte mult”, ne-a mărturisit Cătălin.
De asemenea, am discutat și despre un obicei frecvent în societate și anume acela potrivit căruia, atunci când sesizează talentul copiilor, mulți dintre părinți își sprijină odraslele, ba chiar le promovează, în măsura posibilităților. Și aici, situația a fost diferită.
Din acest punct de vedere, interlocutorul nostru a explicat: „Mama era un om foarte modern, dacă acesta este cuvântul. Întotdeauna m-a lăsat să fac ce vreau eu, să-mi asum alegerile, în toate privințele. Dacă ea considera că undeva nu e bine, îmi spunea. Situația a fost aceeași inclusiv în cazul muzicii. M-a văzut că nu vreau să cânt și m-a lăsat în pace!”.
Se pare că decizia Tatianei Stepa nu s-a bazat pe teama că ar fi putut fi acuzată de nepotism, în situația în care și-ar fi susținut copilul.
„Acest fenomen este inevitabil și sunt convins că, dacă eu aș fi cântat, s-ar fi găsit cineva să comenteze. Dar, lucrurile au stat altfel în cazul meu și nu cred că mama a fugit de respectivele riscuri. Eu însumi nu am simțit că trebuie să cânt. Din copilărie am fost înconjurat de muzică, dar niciodată nu m-am gândit că aș putea cânta”, a continuat artistul.
Până la apariția primului său album, Cătălin Stepa dobândise deja o experiență scenică de opt ani. „Am concertat pentru prima oară la vârsta de 30 de ani, în 2011. Începutul a fost timid și greoi. În primii ani, interpretam câte două – trei piese în deschiderea spectacolelor susținute de Victor Socaciu și de George Nicolescu, fapt care m-a și propulsat foarte mult”, și-a amintit el.
L-am întrebat pe tânărul din Lupeni dacă Bucureștiul propulsează noile talente și dacă există, totuși, un tabu legat de artiștii care, rămânând în provincie, se „îngroapă”, din punct de vedere profesional.
„Din acest punct de vedere, există un mic impediment, dar situația s-a schimbat în ultima vreme, mai ales odată cu pandemia. Nu există alb și negru, iar unul dintre aspectele pozitive – dacă se poate spune așa – întâlnite în perioada pandemică a fost legat de faptul că au început spectacolele online. Poți oferi inclusiv un interviu online, inclusiv video”, a apreciat Cătălin Stepa.
„Fiind o persoană care locuiește în provincie, singurele chestiuni care te împiedică sunt lucrurile făcute ad-hoc sau de azi pe mâine. Într-adevăr, mama a traversat aceeași problemă, numai că erau vremuri diferite. Gândiți-vă că, de exemplu, la începutul anilor ’90 nici nu erau telefoane mobile…”, a punctat intervievatul nostru.
În București a fost întâmpinat foarte bine, încă de la primele experiențe și cântă destul de des, în capitală. S-a lansat aici și, totuși, surprinzător pentru el și pentru mulți alții, „numele Tatianei Stepa încă stârnește foarte multă emoție și lumea a rămas foarte atașată de muzica mamei mele”.
Dincolo de latura artistică, fiul Tatianei Stepa lucrează într-un domeniu dificil. Este jandarm montan, iar de multe ori profesia, destul de periculoasă, l-a solicitat chiar și în timpul liber. Este de notorietate un eveniment petrecut acum cinci ani, atunci când Cătălin a prins un hoț care spărsese o mașină abandonată la Cheile Jiețului, moment în care, așa cum transmitea DIGI 24, a devenit erou în ochii unui copil în vârstă de 7 ani.
„Lucrez la Lupeni de 17 ani, dinainte de a începe să cânt. Mi-a plăcut această meserie, pe care o fac și acum, cu toate minusurile sale și în ciuda imaginii pe care a căpătat-o, în ultimii ani”, a detaliat Cătălin.
„Acum a devenit mai dificil, pentru că nu-mi permite timpul, dar încerc să împac ambele meserii. Am primit înțelegere din partea colegilor și a șefilor, care sunt niște oameni grozavi. Cel puțin aici, în zona în care trăiesc, oamenii se sprijină reciproc, inclusiv în ce fac înafara serviciului, așa că, din acest punct de vedere, am noroc”, a zâmbit el.
Artistul este implicat și în zona socială, mai precis în campania „Să dăm folk la școli”, prin care elevii iau „pulsul” acestui stil de muzică, promovat mai puțin decât ar fi necesar, în zilele noastre. Așadar, am dorit să detaliem și acest aspect.
„Nu este proiectul meu, ci al poetului Sorin Poclitaru, de la Gura Humorului, alături de care am participat la diferite evenimente. Eu am fost doar invitat în acest proiect interesant, care s-a desfășurat foarte bine, timp de câțiva ani. Nu știu dacă, în acest moment, se mai află în derulare, mai ales din pricina pandemiei. Copiii n-au avut voie să se întâlnească între ei, darămite cu alte persoane, din exterior…”, a menționat Cătălin.
Fiul Tatianei Stepa a argumentat, însă, implicarea sa în respectiva campanie: „Am încercat să explicăm copiilor că pe planetă există și artă. În plus, nu am beneficiat de cine știe ce expunere în mass – media și ne-am gândit că, pentru a ne pregăti publicul viitor, e bine să mergem din loc în loc și explicăm ce facem. În ciuda percepției care există la nivel național, copiii au fost foarte receptivi. Spre exemplu, am mers la Vatra Dornei și după aceea am aflat că mulți copii și-au cumpărat chitare…”
Și pentru că a venit vorba despre cei mici, am fost curioși să aflăm cum „rezonează” cei doi băieți ai lui Cătălin, la fenomentul muzical.
„Sunt prea mititei și nici eu nu i-am forțat în această direcție, dar Matei, băiatul meu cel mic, în vârstă de 5 ani, este atras de muzică. Cântă, știe o mulțime de melodii. Cel mare, Andrei, în vârstă de 7 ani, este atras mai mult de zona tehnică, de Lego, etc”, a povestit folkistul.
Cătălin Stepa a făcut parte, în mai multe rânduri, din concertele Cenaclului Flacăra, „dirijate” de Andrei Păunescu. A mai fost invitat și cu alte ocazii, dar, de multe ori, timpul nu i-a permis să participe la spectacole. Însă, în această perioadă, în care Andrei Păunescu rămâne angrenat într-o mulțime de proiecte, lucrurile au devenit ceva mai dificile.
„Sunt distanțe mari între locurile în care ei concertează și Lupeni. Spre exemplu, mie îmi trebuie cam două – trei zile pentru drumurile dus – întors la Iași sau la Piatra Neamț”, a motivat artistul.
În anul 2018, Cătălin Stepa a scos pe piață primul său album, intitulat „Ea vine joi” și speră ca următorul produs discografic să fie gata în această toamnă. Interesant este că viitorul album rămâne, deocamdată, o necunoscută chiar și pentru autorul său. La momentul actual, titlul și chiar tematica nu sunt stabilite, urmând ca o hotărâre finală să fie luată după selecția și după stablirea ordinii pieselor.
„După ce voi asculta masterul, mă voi sfătui cu câțiva prieteni apropiați, pentru a găsi un titlu potrivit”, a explicat artistul.
În privința textelor, am aflat că pe album se vor regăsi mai multe cântece compuse pe versurile poetei Mihaela Hură, o profesoară de limba română de la Dorohoi. „Există, însă, și piese scrise pe versurile lui Nichita Stănescu și Mugur Dumitriu și Ion Horea”, a încheiat Cătălin Stepa.
https://youtu.be/y-M44hLXh58