Incident grav în municipiul Craiova, acolo unde fiul unui deputat AUR a fost bătut și amenințat într-un tramvai. Policitianul spune că ar putea fi vorba despre o posibilă implicare a rivalilor săi din Parlament.
Victima, fiul de 15 ani al deputatului Ringo Dămureanu, se afla împreună cu un coleg într-un tramvai, în centrul municipiului Craiova, miercuri seara. Potrivit tatălui minorului, agresorii ar fi mai mulți tineri de etnie.
Ringo Dămureanu a făcut public incidentul pe pagina sa de Facebook, acolo unde a povestit cu lux de amănunte ceea ce s-a întâmplat. De asemenea, polițiștii au fost sesizați imediat după producerea conflictului.
Conform deputatului AUR, băiatul său, în vârstă de 15 ani, se afla împreună cu un coleg în tramvai, atunci când un grup de tineri s-a îndreptat către ei și i-a agresat. Ambii băieți au fost loviți și amenințați cu briceagul.
Imediat după producerea incidentului din tramvai, Ringo Dămureanu a mers la fața locului. A urcat în mijlocul de transport în comun și a făcut live pe Facebook, filmându-i pe copiii agresați și relatând „la cald” întâmplarea. De asemenea, a vorbit cu vatmanul, care spune că nu a auzit nimic în timpul călătoriei, dar că imaginile cu agresiunea au fost, cel mai probabil, surprinse de camerele de supraveghere din mijlocul de transport în comun.
”ŞOCANT, în Craiova: Copiii noştri bătuţi, umpluţi de sânge, vandalizaţi, în tramvaiul modern al doamnei primar Lia Olguţa Vasilescu. Fiul meu, Victor, 15 ani, a fost astăzi ameninţat cu briceagul, lovit repetat în cap, umplut de sânge, cu ceasul de la mână spart, de o gaşcă de 6-7 tineri de etnie. La sfârşit, a fost ameninţat: “Te termin, ne mai vedem noi”, a scris deputatul AUR pe pagina de Facebook.
Ringo Dămureanu spune că celălalt copil, coleg al fiului său, a fost și tâlhărit. Minorii sunt șocați în urma incidentului. „Colegul lui a fost lovit, tâlhărit şi i s-a rupt plăsuţa cu cumpărături. Ambii copii se află în stare de şoc”, a adăugat deputatul AUR.
În aceeași postare din mediul online, deputatul AUR vorbește despre posibila implicare a rivalilor săi din Parlament: „Chiar să nu aibă legătură această ameninţare cu presiunile la care suntem supuşi în Parlament de când cu instaurarea noii dictaturi?”, a scris Ringo Dămureanu.
Policitianul a făcut o sesizare la Poliția din Dolj, în urma acestui incident. Oamenii legii au transmis că fac cercetări pentru a se stabili în ce circumstanțe s-au produs faptele relatate de către deputatul AUR și cei doi copii.
„Un bărbat din municipiul Craiova le-a declarat poliţiştilor că fiul său şi un coleg de clasă al acestuia, ambii de 15 ani, în timp ce se aflau într-un tramvai, pe strada Calea Bucureşti, ar fi fost agresaţi de un grup de patru, cinci tineri ce se aflau de asemenea în tramvai. În urma conflictului, unui minor i-ar fi fost spart ceasul de la mână, iar celui de-al doilea i-ar fi fost sustrasă suma de cinci lei”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, precizând totodată că cel care a făcut sesizarea la Poliție este deputatul AUR, Ringo Dămureanu.