În ciuda faptului că le-a reproșat anumite lucruri jucătorilor după întâlnirea CSM Reșița – Hermannstadt 0-4, Flavius Stoican a recunoscut faptul că sibienii au profitat din plin de experiența superioară.
La finalul partidei din sferturile de finală ale Cupei României, tehnicianul echipei din Liga 2 s-a arătat mulțumit de felul în care jucătorii săi au interpretat jocul, însă a dat vina pe faptul că aceștia nu au fost inspirați în fața porții.
”Am luat golurile cu prea mare ușurință. Sigur, am întâlnit o echipă bună, dar și noi ne-am ridicat la nivelul jocului, fără însă a marca. Asta m-a deranjat, pentru că am tratat superficial anumite situații.
Ei au profitat de fiecare ocazie și au marcat la fiecare situație, echipă experimentată. Am avut posesie, progresie, cu multe situații de poartă, cu șuturi, dar în ultimii metri nu am fost lucizi”, a declarat Stoican, conform Digi Sport.
Antrenorul celor de la CSM Reșița a fost foarte supărat după acest eșec, deoarece formația sa putea prinde surprinzător un loc de cupe europene. ”Să știți că am tratat foarte serios acest meci, această competiție, pentru că mai aveam un meci până să joci semifinala și mai apoi, cine știe, puteai ajunge în finală.
Iar dacă jucai în finală cu una dintre CFR și Craiova, favorite în opinia mea, iar una dintre ele câștiga campionatul, atunci puteai merge în Europa ca finalistă. Pentru noi urmează meciul cu Voluntari, vrem revanșa, trebuie să fim foarte atenți. Acum, gândul nostru este la campionat”, a spus Flavius Stoican.
De partea cealaltă, Marius Măldărășanu a recunoscut că nu se aștepta la o asemenea diferență de scor la duelul din sferturile Cupei României, dar s-a arătat deranjat de faptul că echipa sa a cedat posesia și nu a mai apăsat pe accelerator de la 3-0.
”Dacă mă întrebai înainte de meci, nu mă gândeam la scorul ăsta. Vreau să-l felicit pe Flavius Stoican, a făcut o echipă frumoasă. Cu puțină șansă poate promova. Am marcat golurile când a trebuit. Ce nu mi-a plăcut a fost că am cedat posesia.
E adevărat că le-am cerut să aibă grijă cu accidentările. Mentalitatea trebuie să fie una prin care să-ți dorești să marchezi gol după gol. Au jucat cu frâna de mână trasă după 3-0”, a afirmat Măldărășanu.